În perioada 6 ianuarie – 28 februarie, constanțenii votează în fiecare zi eroii oraşului şi promovează excelenţa. Spitalul privat ISIS demonstrează încă o dată că societatea are valori, că românii se pot mobiliza, că prin spirit solidar și participare constructivă se poate schimba cursul societății în care trăim. „Acesta este idealul care ne-a motivat și care ne-a adus pe toți împreună, aici. Din 6 ianuarie Constanța votează pe www.oamenidevaloare.ro. Alatură-te și tu acestei inițiative și exprimă-ți opțiunea! Nu ne oprim aici, de-abia am început. Reconstrucția morală continuă.Din 6 ianuarie fiecare apreciere adresată unuia dintre propușii celor 10 secțiuni este înregistrată în sistemul unic de votare al Campaniei. Tentativele de fraudare vor duce la blocarea utilizatorului și anularea voturilor. Așadar, dacă doriți cu adevărat să-i oferiți trofeul Oameni de Valoare personalității pe care o susțineți, respectați-l ca individ în societate, ca valoare pentru sistemul în care activează și premiați-l zilnic cu un singur vot. Numărul de voturi primite de o personalitate propusă în cadrul Campaniei trebuie să fie egal cu numărul de susținători unici. Campania „Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa” are la bază principii fundamentale precum corectitudinea, transparenţa, promovarea valorilor morale şi identificarea unor modele demne de urmat, deziderate ce nu pot fi atinse decât prin adoptarea unui comportament integru şi corect”, spun cei de la ISIS, organizatorii acestei Gale ajunse la editia 5.
La editia din acest an cititotii nostrii ne-au propus la rubrica MassMedia. Le multumim tuturor pentru increderea acordata!
Nu se prea poate vota calumea. Ba cade site-ul, ba nu ne dau voie, Au trecut si 48 de ore pana sa ne lase sa votam. Asta este sabotaj. Oare se stiu deja castigatorii si noi ii incurcal???
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.