Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări pentru județul Constanța.
Cod galben, valabil în intervalul 19 septembrie, ora 10:00-19 septembrie, ora 21:00. În județul Constanța vor fi perioade cu averse. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 25 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare cu viteze în general de 50…60 km/h.
Cod galben, valabil în perioada19 septembrie, ora 21:00– 20 septembrie, ora 18:00. În intervalul menționat, pe litoral vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze de 50…55 km/h și temporar 60…65 km/h. Local în prima parte a nopții vor fi averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi în general de 20…30 l/mp.