Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost constituită, la data de 28.09.2012, o cauză în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul petrecut, la aceeaşi dată, la intersecţia străzilor Siderurgiştilor cu Gheorghe Doja, soldat cu 5 răniţi. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale, neimpunându-se, însă internarea vreunuia.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că cele două tramvaie (care circulau în acelaşi sens), s-au lovit, ca urmare a faptului că primul a oprit la un semafor, iar celălalt, care venea cu viteză din spate, a intrat în cel din faţă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.