Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Urmare a solicitărilor formulate de către reprezentanţii mass-media referitoare la sesizarea transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind adresele contradictorii transmise de către Curtea Constituţională, precizăm:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat sesizarea , vizând săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în raport cu adresa transmisă de către Curtea Constituţională la data de 2 august 2012 Guvernului României, despre care s-a arătat că este contradictorie în raport cu cea anterioară.
Sesizarea menţionată, a fost formulată de către o persoană fizică şi a fost înregistrată pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind în faza actelor premergătoare .
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi stabilirea răspunderii judiciare.