Secretarul de stat pentru afaceri europene Luminiţa Odobescu a avut astăzi, 6 iunie 2012, consultări cu Pertti Torstila, secretar de stat în MAE finlandez. Convorbirile cu partea finlandeză s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale şi pe temele de actualitate aflate pe agenda europeană.
În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale, cei doi secretari de stat au evidenţiat nivelul foarte bun al dialogului politic şi al cooperării într-o serie de domenii de interes comun, precum securizarea frontierei externe a UE, mediu, justiţie şi afaceri interne. A fost evidenţiat interesul ambelor părţi pentru consolidarea cooperării în plan economic, prin impulsionarea contactelor între mediile de afaceri din România şi Finlanda şi dinamizarea raporturilor investiţionale şi comerciale.
Cei doi demnitari au trecut în revistă o serie de teme de interes comun aflate pe agenda europeană, cum ar fi: consolidarea guvernanţei economice, negocierile noii perspective financiare a UE, cadrul european pentru strategiile naţionale pentru incluziunea socială a persoanelor aparţinând minorităţii roma, reprezentarea celor două state în Serviciul European de Acţiune Externă, dezvoltările din Vecinătatea Estică şi Balcanii de Vest. Cei doi secretari de stat au reliefat că România şi Finlanda sunt actori centrali ai unor iniţiative europene majore precum Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi Strategia UE pentru regiunea Mării Baltice, subliniind necesitatea valorificării complementarităţii acestor iniţiative care au potenţialul de a aduce beneficii cetăţenilor din aceste regiuni.
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a exprimat încrederea părţii române pentru adoptarea unei decizii politice pozitive de aderare a României la spaţiul Schengen la reuniunea Consiliului JAI din septembrie 2012. La rândul său, secretarul de stat Pertti Torstila a reiterat sprijinul nemijlocit al Finlandei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, în două etape.
Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a arătat că România este pregătită să colaboreze strâns cu autorităţile de la Helsinki în operaţiuni vizând securizarea frontierelor, luând în considerare că România are a doua graniţă externă a UE, ca lungime, după cea ruso-finlandeză.
De asemenea, cei doi demnitari au abordat şi tema continuării cooperării privind implementarea cadrului european vizând incluziunea socială a persoanelor aparţinând minorităţii roma. Se are în vedere, în acest cadru, trimiterea, în perioada următoare, a unui expert român la Helsinki, pentru a conlucra cu autorităţile finlandeze în acest domeniu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.