Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut astăzi, 19 iulie, consultări cu prim-adjunctul ministrului de externe al Turkmenistanului, Vepa Hadjiev, care efectuează o vizită de lucru în România în perioada19-20 iulie 2012. Demnitarul turkmen a fost primit, în deschiderea rundei, de ministrul afacerilor externe Andrei Marga.
Aceasta este a treia rundă de consultări politice bilaterale româno-turkmene la acest nivel, între cei doi demnitari, după cele organizate în ianuarie 2011, la Bucureşti, şi septembrie 2011, la Aşgabad. Organizate în contextul aniversării, pe 21 iulie 2012, a 20 de ani de la stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Turkmenistan, consultările au fost o bună ocazie pentru ambele părţi de a trece în revistă realizările de până acum şi de a explora noi proiecte de dezvoltare a relaţiilor bilaterale.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi prim-adjunctul ministrului turkmen de externe Vepa Hadjiev au trecut în revistă agenda contactelor politice viitoare şi calendarul de vizite, cooperarea în domeniul economic, cu precădere cea în domeniul energetic, precum şi cooperarea în domeniul educaţiei şi al culturii.
A fost discutată cu prioritate necesitatea convenirii Planului de Acţiune care să asigure transpunerea în practică a termenilor Declaraţiei Comune Prezidenţiale semnate la Aşgabad, la 22 iulie 2009, ca document ce a marcat trecerea la o etapă superioară, de Parteneriat, în relaţiile româno-turkmene. Bogdan Aurescu a evidenţiat faptul că Planul de Acţiune „trebuie să devină motorul unui parcurs viitor ambiţios, care să asigure dezvoltarea relaţiilor dintre ţările noastre într-un Parteneriat consistent, în general, construind pe platforma unui parteneriat energetic consolidat.” La rândul său, Vepa Hadjiev a subliniat că pentru Turkmenistan „România este un partener valoros, poarta Turkmenistanului spre Europa”.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu şi prim-adjunctul ministrului de externe al Turkmenistanului, Vepa Hadjiev, au menţionat necesitatea valorificării instrumentelor bilaterale existente, în măsură să susţină extinderea şi aprofundarea relaţiilor economice şi în domeniul energetic – Comisia Mixtă Interguvernamentală Economică şi Grupul de lucru în domeniul energetic, programate să se întrunească în sesiuni următoare la Aşgabad, în cursul acestui an. Cei doi parteneri au convenit să examineze posibilitatea organizării în acest an a unui Forum de Afaceri româno-turkmen, de natură să faciliteze contactele directe între companiile române şi cele turkmene.
Totodată, secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat încrederea cu privire la rolul substanţial al proiectelor energetice din regiunea extinsă a Mării Negre, prioritare pentru România – conducta Nabucco şi interconectorul AGRI –, asupra realizării Coridorului Sudic.
În acest context, demnitarul român a subliniat importanţa concretizării fără întârziere a proiectului gazoductului transcaspic.
Consultările au relevat că există perspective substanţiale de dezvoltare a cooperării sectoriale pe linia afacerilor interne şi în domeniul gestionării resurselor hidrografice.
Părţile au convenit să conlucreze pentru realizarea coridorului de transport de mărfuri Marea Caspică – Marea Neagră, fiind discutată oportunitatea creării unui Grup de lucru bilateral în domeniul transporturilor. În acest context, oficialul român a subliniat relevanţa cooperării dintre porturile Constanţa şi Turkmenbaşi.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat importanţa implicării active a Turkmenistanului în realizarea iniţiativelor din cadrul Strategiei UE pentru Asia Centrală, recent revizuită de UE în luna iunie, şi a reiterat sprijinul deplin al României în acest sens. Totodată, a fost reliefată şi colaborarea în cadrul organismelor internaţionale, evocând buna cooperare în cadrul ONU şi în cadrul OSCE.
Cei doi oficiali au convenit organizarea unei noi runde de consultări în toamna acestui an, la Aşgabad.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.