Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 8 noiembrie 2012, la Chişinău, consultări politice cu Andrei Popov, vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova.
A fost abordat ansamblul temelor de actualitate de pe agenda bilaterală. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat nivelul excelent al relaţiei privilegiate dintre România şi Republica Moldova, reflectat atât în dinamica dialogului politico-diplomatic, cât şi în cooperarea economică, inclusiv în sfera energiei. Cei doi oficiali au evidenţiat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale, prin dinamizarea dialogului la nivel sectorial şi realizarea de proiecte concrete în domenii cât mai diversificate, în vederea atingerii obiectivului strategic comun: aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Pe parcursul reuniunii de lucru, o atenţie specială a fost acordată proiectelor de interconectare a sistemelor energetice din România şi Republica Moldova, cu impact major pentru racordarea fizică a statului vecin la reţeaua europeană de infrastructură.
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a reiterat disponibilitatea României de a sprijini concretizarea aspiraţiilor europene ale R. Moldova prin proiecte concrete relevante, precum şi de a susţine eforturile de consolidare a instituţiilor R. Moldova, în beneficiul direct al cetăţenilor.
Consultările au prilejuit, de asemenea, o trecere în revistă a principalelor dosare aflate pe agenda europeană a Republicii Moldova, cu accent pe evoluţiile înregistrate în negocierea Acordului de Asociere la UE şi a Acordului privind Crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat cu UE, dialogul pe tema liberalizării regimului de vize UE – Republica Moldova, precum şi progresele pe alte componente ale relaţiei dintre Chişinău şi Bruxelles.
Vice-ministrul Andrei Popov a mulţumit pentru sprijinul consistent acordat de România în procesul complex de aderare la UE. Cei doi demnitari au avut, în acest context, un schimb de opinii referitor la contextul regional, precum şi la dosarul transnistrean.
În contextul prezenţei în Republica Moldova, secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat la inaugurarea sistemului de aprovizionare cu apă din localitatea Roşu, raionul Cahul, proiect finanţat integral de către Ministerul Afacerilor Externe al României, din bugetul asistenţei pentru dezvoltare. „Acest proiect, care va contribui vizibil, începând de azi, la îmbunătaţirea traiului zilnic al locuitorilor comunei Rosu, nu este decât un exemplu al sprijinului concret şi constant pe care România, în acest caz prin Ministerul Afacerilor Externe, îl acordă cetăţenilor R. Moldova, creşterii nivelului de trai la standard european. Tot mai multe proiecte concrete se desfăşoară între cele două maluri ale Prutului, fie că vorbim de construcţia liniilor electrice şi a conductelor de gaz, de burse, de asistenţa medicală de urgenţă sau de contactele interumane. Toate sunt menite să lege tot mai strâns R. Moldova la spaţiul european, la valorile şi standardele acestuia.”, a arătat Bogdan Aurescu.
Programul vizitei secretarului de stat Bogdan Aurescu mai include şi o întrevedere cu Eugen Carpov, vice-prim ministru al Republicii Moldova, pentru analizarea ultimelor evoluţii şi perspectivelor în dosarul transnistrean. Va fi reiterată, şi cu această ocazie, poziţia de principiu a României, de sprijinire a unei soluţionări politice, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale internaţional recunoscute.
Informaţii suplimentare
Modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă din comuna Roşu, raionul Cahul, este parte a unui proiect mai complex, incluzând şi realizarea reţelei de canalizare, finanţat integral din fondurile asistenţei pentru dezvoltare ale MAE român. Bugetul alocat proiectului însumează 700.000 euro.
Beneficiarul principal al proiectului este comunitatea locală din comuna Roşu: 3000 de locuitori (800 gospodării), instituţiile de învăţământ, societăţile comerciale şi autorităţile publice din localitate.
Principalele obiective au vizat: satisfacerea nevoilor de apă ale populaţiei din comuna Roşu, prin extinderea infrastructurii de aprovizionare, furnizarea apei potabile la standarde europene, minimalizarea riscurilor sanitare, consolidarea capacităţii de management a furnizorului local, extinderea sistemului de canalizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.