Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează cea de-a treia etapă a proiectului „Dizabilitatea nu este o barieră“, cod SMIS 131362, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, proiect complementar Programului de Interes Național (PIN) privind dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități, în valoare de peste 7,5 milioane lei. Este vorba caravana ce are drept scop informarea, conștientizarea și implicarea autorităților locale în procesul de dezinstituționalizare. În acest context, săptămâna trecută, echipa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța a continuat întâlnirile cu reprezentanții primăriilor, școlilor, Poliției și cu toate persoanele cu putere de decizie la nivelul unităților administrativ teritoriale din Amzacea și Comana, localități care vor beneficia de ridicarea unor Locuințe Protejate și Centre de Zi în Topraisar și Chirnogeni.
Caravana are rolul de a informa comunitățile locale de pe raza județului Constanța cu privire la procesul de dezinstituționalizare a adulților protejați în centrele de tip rezidențial de mare capacitate. „În acest context, în anul 2018, a fost dată Ordonanța de Urgență 69 potrivit căreia centrele mari trebuie să își reducă capacitatea la maximum 50 de locuri și s-a creat facilitatea de a avea aceste locuințe protejate și centre de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități. În locuințele protejate se vor afla persoanele din centrele mari care se vor desființa iar de serviciile oferite în centrele de zi – terapie, socializare, diverse alte activități – vor beneficia toate persoanele cu dizabilități, inclusiv cele provenite din comunitate“, a declarat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară.
Misiunea serviciilor sociale tip „Locuințe Protejate“ este de a asigura persoanelor adulte cu dizabilități un mod de viață cât mai apropiat de cel familial. Printre serviciile oferite se numără: găzduire, sprijin și asistență 24 de ore din 24, hrană, cazarmament, asistență și supraveghere medicală, consiliere în vederea dezvoltării relațiilor sociale, consiliere juridică, ergoterapie, reintegrare socială etc. „Misiunea Centrelor de Zi este de a asigura promovarea dreptului fiecărei persoane adulte cu dizabilități de a-și păstra accesul la servicii care să îi permită reintegrarea socio-profesională. Printre serviciile oferite în aceste Centre de Zi amintim câteva: informare și consiliere, sprijin pentru integrare în muncă, integrare socială, tot ceea ce ține de terapia persoanei cu dizabilități, activități de socializare, culturale și artistice“, a mai precizat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară.
La Chirnogeni a început deja ridicarea a patru Locuințe Protejate cu o capacitate de 10 locuri fiecare. Lucrările se vor finaliza anul acesta, locuințele fiind destinate celor 40 de beneficiari ai Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică, Corp B, Techirghiol. De asemenea, o clădire din localitate va fi reabilitată, modernizată și dotată cu tot ceea ce este necesar pentru un Centru de Zi cu o capacitate de 30 de locuri destinat atât beneficiarilor din sistemul nostru de protecție, cât și tuturor persoanelor cu dizabilități din Chirnogeni și localitățile învecinate. „Comunitatea, în primul și primul rând, beneficiază de faptul că se vor crea noi locuri de muncă. Din punct de vedere economic, va fi o dezvoltare a comunității pentru că se crează noi locuri de muncă și mare parte vor fi ocupate de membri ai comunității“, a explicat Marin Ristea, expert conștientizare și facilitare comunitară. La Topraisar urmează să fie construite patru locuințe protejate și, de asemenea, o clădire va fi reabilitată, modernizată și dotată cu tot ceea ce este necesar pentru deschiderea unui centru de zi destinat persoanelor cu dizabilități din locuințe, dar și tuturor persoanelor cu dizabilități din comunitate. Toate acestea se vor adăuga locuințelor protejate deja existente în localitatea Topraisar. Au fost înființate în anul 2013 și, în prezent, acolo trăiesc 31 de tineri cu diverse deficiențe. Aici, beneficiarii trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel familial, sunt mult mai aproape de comunitate și învață deprinderile de viață independentă. Își gătesc, își aranjează singuri masa, își fac curat, au grijă de casă și de grădină, desfășoară toate activitățile dintr-o gospodărie obișnuită supravegheați, bineînțeles, de colegii noștri.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.