În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 3 infracţiuni astfel:
Contrabandist egiptean reţinut cu focuri de armă în Portul Constanţa
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare în condiţiile legii pentru reţinerea unui marinar străin care transporta 10.000 de ţigarete netimbate în Portul Constanţa.
În data de 15.05.2012, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră au acţionat în zona de responsabilitate a Grupului de Nave Constanţa pentru reţinerea unei persoane care transporta doi saci din rafie încărcaţi cu pachete de ţigări.
Deoarece persoana în cauză a ignorat somaţiile verbale, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să execute trei focuri de avertisment în plan vertical în condiţiile legii.
După reţinerea persoanei în cauză, identificată ca fiind cetăţean egiptean în vârstă de 24 ani, s-a stabilit faptul că acesta transporta 10.000 de ţigarete netimbrate purtând mărcile Capital şi Karelia.
Cetăţeanul egiptean a declarat că este marinar pe o navă ancorată în Portul Constanţa şi intenţiona să comercializeze respectivele ţigarete la diverşi lucrători de pe platforma portuară.
Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată în vederea confiscării.
Marinarului egiptean i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând cã acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006, privind Codul vamal al Romaniei modificată şi completată de O.U.G. 54/2010.
Transport ilegal de peşte
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat 2 cetăţeni români care transportau 23 de kilograme de peşte fără documente de provenienţă.
În data de 13.05.2012, în jurul orei 22.30, în zona de responsabilitate a S.P.F. Isaccea a fost verificat în trafic un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în R. Bulgaria, în care se aflau S.N. de 38 ani şi D.M. de 54 ani, domiciliaţi în localitatea Măcin.
În portbagajul autoturismului a fost descoperită cantitatea de 23 kilograme de peşte din specia somn pentru care cei doi cetăţeni români nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
Cantitatea de peşte, cu o valoare de 115 lei, a fost predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infacţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Infracţiune pe drumurile publice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pe timpul desfăşurării activităţilor de supraveghere şi control în zona de frontieră, au constatat următorul caz sancţionabil de O.U.G. 195/2002 republicată.
În data de 14.05.2012, în jurul orei 15.30, în zona de competenţă a S.P.F. Tulcea a fost verificat în trafic un ansamblu format din tractor şi remorcă condus de S.N. de 56 ani, domiciliat în localitatea Nicolae Bălcescu.
Verificările au stabilit faptul că şoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar ansamblul auto nu este înmatriculat.
Persoanei în cauză i s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă premis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”.
Articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat o persoană de sex feminin care încerca să introducă în ţară 99 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fără a avea documente justificative.
În data de 15.05.2012, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit în bagajele personale ale unei persoane de sex feminin de 42 ani, domiciliată în mun. Constanţa, 99 articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru care nu a putut prezenta documente justificative.
Persoana în cauză se întorcea în ţară cu un autocar care efectuează curse regulate între România şi Turcia şi a declarat faptul că dorea să comercializeze respectivele produse.
Bunurile respective, în valoare aproximativă de 1.600 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1.000 lei, conform art. 4, alin. 1 din Legea 12/1990 republicată.
P / Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă Constanţa
Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.