Deși mai este puțin timp până când contractul de management va fi încheiat și aprobat de CL, managerul Centrului Cultural Municipal Caracal, Florian Teodorescu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu pentru a clarifica unele probleme în ceea ce privește contractul de management, proiectele de anvergură ce vor avea loc anul acesta la Caracal și multe alte lucruri care cu siguranță vă vor capta în mod deosebit atenția.
Au trecut aproape treizeci de zile, ce s-a rezolvat în ceea ce privește contractul dumneavostră de management?
Conform legii 296/2007, legea managementului instituțiilor de cultură, după terminarea examenului, în termen de 30 de zile, autoritatea este obligată să încheie un contract de management între cel care a câștigat concursul, în speță eu și aceștia. Perioada fiind una care se încadrează legal, acest lucru urmează ca la ședința ordinară care va avea loc la sfârșitul lunii februarie, mai exact pe 28 să se încheie acest contract de management și să se aprobe proiectul de management care a stat la baza acestui concurs de atribuirea managementului instituției de cultură.
In fiecare lună Centrul Cultural Municipal Caracal va desfășura cel puțin opt activități culturale proprii Ce proiecte aveți în vedere în ceea ce privește Centrul Cultural Municipal Caracal, în noua dumneavostră calitate de manager?
Sunt o serie de proiecte propuse în acest amplu proiect care va fi și publicat pe site-ul autorității locale. Pe baza contractului care se încheie se va face o negociere, unde autoritatea va finanța o parte din proiectele pe care eu le-am propus pentru activitatea, care se va desfășura pe parcursul celor cinci ani. Pe lângă proiectele majore care trebuiesc susținute financiar, sunt și alte proiecte care fac parte din planul minimal anual pe care noi îl desfășurăm și care deja a demarat. Așa cum am propus și în proiectul de management, am spus ca în fiecare lună Centrul Cultural Municipal Caracal să desfășoare cel puțin 8 activități culturale proprii și pe lângă aceste activități să fie și altele găzduite și aici mă refer la Teatrul Național și așa cum am și anunțat programul pentru faza următoare din februarie și până pe 8 martie, iată că aceste proiecte se desfășoară.
Festivalul „Călușul Românesc” dorim să-l transformăm într-unul internaționalCe ne puteți spune despre proiectele de o mai mare anvergură ce se vor desfășura la Caracal, anul acesta?
Eu sunt sigur că aceste proiecte vor fi susținute și aprobate de Consiliul Local pentru că sunt proiecte de tradiție. O parte din ele cu o tradiție foarte mare, cum este cazul Călușului Românesc, care anul acesta este la ediția 44 și pe care ne dorim să-l transformăm într-un festival internațional pentru a pune în valoare pe de o parte această valoare de patrimoniu cunoscută de către UNESCO și pentru a promova la nivel internațional obiceiul călușului în sine, așa cum este el recunoscut, ca o valoare de patrimoniu de către UNESCO printr-o manifestare de nivel internațional, atât în ce privește simpozionul care se desfășoară de fiecare dată cu ocazia festivalului la care ne dorim să participe specialiști de la toate forurile superioare din domeniu, din Europa și de ce nu din lume, iar partea de festival să fie și una internațională prin participarea a cel puțin trei sau patru trupe invitate.
Formații de călușari din Cehia, Bulgaria, Italia vor poposi anul acesta la Caracal?
Timpul este poate prea scurt, însă unele lucruri trebuiau făcute poate de anul trecut, dar să sperăm că ne vom încadra și vom aduce formații care să fie în aceeași listă de patrimoniu UNESCO, așa cum este și obiceiul Călușului Românesc. Ne gândim la formații din Cehia, Bulgaria, Italia sau ar mai fi varianta cu formații care se încadrează din punct de vedere al dansului de aceeași structură, de ceată bărbătească cu bâtă, cum sunt și călușarii. Și ar fi în Anglia, Morris Dance, un obicei care a fost și in 1992 la Caracal, atunci când se inițiase acest festival internațional care din păcate s-a întrerupt după câteva ediții. Ar mai fi în Spania și Franța ceva asemenător, obiceiuri care să bazează pe aceeiași structură de desfășurare a obiceiurilor. Acesta ar fi unul din marile proiecte. Al doilea mare proiect de anvergură națională ar fi continuarea Galei de Teatru „Ștefan Iordache” și am înțeles din câte știu, dl. primar deja a vorbit cu Marius Tucă și demersurile sunt avansate. Am primit un program orientativ al Galei care se va desfășura în perioada 10-19 mai. O să fie o Gală foare reușită din punct de vedere al participării și anul acesta, fiind piese consacrate ale Teatrelor din București și există susținere și deschidere pentru acest festival din partea dlui primar și din partea autorității locale.
„De dor de primăvară”, festival extins la nivel național
Alte două – trei proiecte pe care eu le consider de interes național sunt: Festivalul de Muzică Ușoară „Radu Șerban” pe care l-am propus undeva în septembrie, Festivalul Teatrelor neprofesioniste care se va desfășura chiar de Zilele Municipiului Caracal, așa cum am încercat și anul trecut și pe lângă aceste formații de amatori să le spunem, dar care își desfășoară o activitate destul de profesionistă să aducem și alte teatre. Ar mai fi deasemenea și Festivalul de Muzică Populară „De dor de primăvară” care va fi în luna aprilie pe care vrem să-l extindem la nivel național să-i dăm o altă anvergură și o mai mare deschidere către copiii care promovează această artă a folclorului tradițional muzical la nivel național.
Festivalul de Muzică Ușoară „Radu Șerban” se va întinde pe o perioadă de trei zilePe ce perioadă se va întinde Festivalul de Muzică Ușoară „Radu Șerban”?
In mod normal 3 zile cred că sunt suficiente. două zile concursul propriu-zis și a treia zi Gala Laureaților însă asta depinde și de numărul de participanți care se înscriu la acest concurs, pentru că fiind o pauză de câțiva ani buni de când nu s-a mai ținut, nu se mai știe foarte multe de festival și atunci e mai greu ca și concurenții care există la ora asta și care se știu ca și circuite de festivaluri în România , dar sperăm să fie suficienți în așa fel încât să fie două zile de concurs și o zi de Gală a Laureaților.
Premiile vor consta în bani sau în diplome și titluri onorifice?
Premiile vor fi în bani ca la orice concurs de festival de gen. Sperăm să reușim să oferim premii destul de generoase pentru că și acest lucru este o madalitate de a atrage soliștii, concurenții, așa încât competiția și concurența să fie destul de mare.
„Ne dorim să-l realizăm anual, dar putem să-l organizăm din doi în doi ani pentru a-i da o mai mare importanță” Acest festival se va realiza anual?
Da, noi ne-am propus să-l realizăm anual, dar putem merge și pe un alt sistem ca să îi dăm mai multă valoare, greutate și susținere financiară, probabil că o să discutăm și aspectul acesta, dacă este cazul ca anumite festivaluri să le facem din doi în doi ani ca investiția să fie mai mare pentru ai da acelui festival o mai mare importanță.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.