În data de 31 octombrie 2015, începând cu ora 17.00, Asociația Sportivă Sanasport Constanța organizează crosul HelloWeRun, primul cros costumat din orașul Constanța. Evenimentul, care face parte din proiectul internațional “Maratonul Nisipului 2016”, are menirea de a promova sportul de masă, beneficiile acestuia și celebrul maraton din stațiunea Mamaia, apreciat de specialiști drept singurul eveniment sportiv de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip și un eveniment important din calendarul internațional al maratoanelor. Cursa de alergare “HelloWeRun”, organizată în parteneriat cu Primăria Constanța și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, va avea loc în Centrul Vechi al Constantei, pe distanța de 2 km, fiind o cursă predominant distractivă și degajată, unde micii și marii sportivi se pot întrece în idea de sport și mișcare în aer liber pentru promovarea sănătății, a mobilității și a distracției în timpul alergării. Cele mai amuzante costume vor fi premiate, iar după momentul de premiere festivitatea va continua cu muzică, ceai și vin fiert. În ziua de sâmbătă, 31 octombrie, va avea loc procesul de validare a înscrierilor, semnarea declarațiilor pe propria răspundere și ridicarea KIT-urilor de participare. Startul se va da începând cu ora 17.00, iar traseul va fi Piața Ovidiu – Bl. Tomis – Muzeul de Arta Populară Constanța – Muzeul Național de Istorie – Piața Ovidiu. HelloWeRun este primul eveniment care deschide oficial pregătirea pentru Maratonul Nisipului 2016. Evenimentul internațional “Maratonul Nisipului” – ediția a III-a va avea loc în data de 27 martie 2016, în stațiunea Mamaia, și se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță și reprezintă un mijloc inedit de promovare a sportului de masă și a noului litoralul românesc la nivel internațional. Conține trei probe competitive: cursa individuală de maraton (42,195 km), cursa de semimaraton (21,097 km) și cursa de 10 km și inedita cursă populară „Family Run”, care îi invită pe părinți să alerge cot la cot cu juniorii lor. Cei interesați să participle la cursa “HelloWeRun” sau la Maratonul Nisipului 2016, se pot înscrie online pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.