CFR Călători informează că, începând de duminică – 26 octombrie 2014, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 25 / 26 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00. În noaptea de 25 / 26 octombrie 2014, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 26 octombrie 2014, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare. Informaţii legate de mersul trenurilor – orarii, tarife, oferte, etc. sunt disponibile în staţiile şi agenţiile de voiaj CFR şi pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.