Meterologii anunță că ploile se opresc la sfârșitul săptămânii, iar de Florii ne vom bucura de o vreme frumoasă și însorită, cu temperaturi de până la 26 de grade.
Vremea va intra într-un proces de încălzire, care va continua și pe parcursul săptămânii viitoare.
În prima parte a zilei de vineri, 26 aprilie, vor mai cădea ploi slabe în regiunile estice și la munte, spre seară cerul se va însenina în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade Celsius, în Bucovina și estul Transilvaniei, și 21 de grade Celsius în sud-vestul Olteniei
În Duminica Floriilor ne vom bucura de o vreme frumoasă și plăcută, cu soare din plin și temperaturi cuprinse între 21 și 26 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării.
„Estimarea pentru următoarele patru săptămâni și mai ales și ultima intervalul 29 aprilie – 6 mai, care cuprinde perioada Sărbătorilor pascale, arată o vreme ușor mai caldă în jumătatea estică, cu abateri termice pozitive mai mari chiar în zona litoralului.
Acest lucru poate indica faptul că în perioada respectivă putem să avem o vreme în general frumoasă.
Nu excludem ca și ultima lună de primăvară, practic, care reprezintă și cea mai instabilă lună a primăverii și cea mai caldă, să aducă din nou aceste tendințe de vreme schimbătoare și cu variații semnificative”, a declarat Elena Mateescu, șefa ANM,
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.