Ultima zi a concursului organizat de Poliția Română, prin Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., a constat în parcurgerea unor probe fizice cu un ridicat grad de dificultate, în regim de viteză susţinută, pe distanţa de peste şase kilometri.
Astăzi, 4 septembrie, în ultima zi a competiţiei Cupa Structurilor Speciale de Intervenţie s-au desfăşurat probele finale, în Pădurea Comana, din judeţul Giurgiu.
Astfel, cele 47 de echipe de luptători ai structurilor de intervenţie din cadrul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Serviciului Român de Informaţii s-au întrecut în probele de anduranţă şi orientare în teren.
Această ultimă zi a fost şi cea mai solicitantă din punct de vedere fizic pentru echipele înscrise în concurs, care au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu tactic prestabilit, în teren împădurit şi cu diferenţe semnificative de nivel.
Pe parcursul celor peste 6 km. ai traseului, luptătorii parcurs secţiuni care au presupus deplasarea ghemuită, simulând trecerea pe sub anumite obstacole. De asemenea, au transportat în mod coordonat elemente voluminoase.
În continuare, au escaladat o pantă abruptă, la capătul căreia trebuia să recupereze un steag aflat în vârful unui copac. Pentru obţinerea acestuia, echipele au format piramide umane, reuşind astfel să ajungă la înălţimea necesară pentru obţinerea obiectului-ţintă.
Totodată, traseul a presupus şi transportarea, în teren accidentat, pentru câteva sute de metri a unei personae presupus rănite şi imobilizate.
Pentru parcurgerea traseului în cel mai scurt timp a fost nevoie de coordonare, spirit de echipă şi de capacitate de concentrare, în condiţii de efort fizic extrem şi susţinut.
CÂȘTIGĂTORII CUPEI STRUCTURILOR SPECIALE DE INTERVENŢIE
După trei zile de concurs, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați au fost desemnați câștigătorii celei de-a patra ediții a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie.
În cadrul unei ceremoniei care a avut loc la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” din București, echipa formată din polițiști ai S.A.S. Galați a fost desemnată câștigătoarea Cupei Structurilor Speciale de Intervenție ediția 2014.
Pe podium au mai urcat echipele S.A.S. București și S.A.S. Buzău, câștigătoare ale locului doi, respectiv trei.
De asemenea, pe locul patru s-a clasat echipa S.A.S. Timiș, iar locul cinci a fost ocupat de echipa S.R.I..
La startul celei de-a patra ediţii a Cupei Structurilor Speciale de Intervenţie s-au aliniat 47 de echipe formate din luptători ai structurilor de intervenţie din cadrul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române şi Serviciului Român de Informaţii.
Concursul a fost organizat de Serviciul Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.