Pe data de 1 iunie 2013, Consiliul Judeţean Constanţa şi „Fundaţia Fantasio” organizează ediţia a IV-a a campaniei „Dă o speranţă” 2013.
Vă invităm să fiţi alături de Ziua Internatioanla a Copilului, la ,,Centrul Comercial Maritime Shopping Center Constanţa”, începând cu ora 15.00 şi sa ajutati niste oameni ale căror cazuri s-au aflat în atenţia Consiliului Judeţean Constanţa. Sunt copii şi adulţi care trec prin momente grele, pentru că suferă de boli cumplite, care le macină trupul. Singura lor salvare sunt tratamentele în străinătate, dar pentru asta au nevoie de foarte mulţi bani. Vă prezentăm aceste cazuri şi vă cerem să ne fiţi alături pentru a le întinde o mână de ajutor acestor oameni:
1. BURUIANĂ CĂTĂLIN – născut la data de 20.09.1973, în municipiul Constanţa, absolvent al Universităţii Ovidius Constanţa, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. În prezent este încadrat la Şcoala cu clasele I-VIII „George Enescu” din Năvodari, jud. Constanţa, în funcţia de profesor de educaţie fizică. În anul 2005 a fost diagnosticat cu poliartrită reumatoidă, gonartroză bilaterală anchilozantă şi coxartroză bilaterală, artropatie psoriazică. Necesită 35.550 lei pentru endoproteza totală de genunchi suprastabilizată tip NexGen şi endoproteza totală de şold necimentată, tip ceramic, pentru piciorul drept.
2. TUDORACHE NIŢĂ-ANDREI – născut la data de 08.05.2007, în municipiul Constanţa. La vârsta de 2 ani a fost diagnosticat cu întârziere în dezvoltare neuropsihică, Sindrom hiperkinetic. Necesită suma de 5.000 lei pentru şedinţele de logopedie.
3. RUSE ADRIAN RĂZVAN – născut la data de 17.04.2008, în municipiul Constanţa. A fost diagnosticat la vârsta de 4 luni cu tetralogie Fallot şi defect septal ventricular. În anul 2011 a suferit o intervenţie chirurgicală pentru implant de valvă pulmonară în Germania. Necesită suma de 1000 euro pentru cheltuieli de deplasare în Germania, pentru reevaluarea stării medicale.
4. TEODORESCU DELIA – născută la data de 29.04.2001, în municipiul Constanţa. A fost diagnosticată la naştere cu malformaţie congenitală la pleoapa dreaptă şi papilom nazal. În anul 2001, minora a suferit o intervenţie chirurgicală pentru excizia formaţiunii tumorale intranazale. În anul 2013 sunt programate două intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Necesită suma de 5000 lei pentru cheltuieli de deplasare la Bucureşti şi tratament postoperator.
5. VINTILĂ IONUŢ- ILIE – născut la data de 01.07.1999, în municipiul Constanţa. În anul 2012 a întrerupt cursurile la Şcoala „Viceamiral I. Murgescu” din comuna Valu lui Traian, din motive de sănătate, fiind diagnosticat cu Sarcom Ewing antebraţ drept, operat, metastaze pulmonare. În prezent se află internat în secţia de oncopediatrie urmând tratament cu citostatice. Necesită suma de 10.000 lei pentru alimentaţie corespunzătoare în vederea autotransplantului pulmonar.
6. BURLACU FELICIA, BURLACU DORIN, BURLACU CIPRIAN – Burlacu Felicia născută la data de 04.07.2008, Burlacu Dorin născut la data de 15.04.2007 şi Burlacu Ciprian născut la data 07.03.2006, în municipiul Constanţa, prezintă întârzieri în dezvoltare şi deficit de atenţie. În prezent, cei trei copii se află în plasament la asistentul maternal profesionist Vamanu luliana. Necesită suma de 15.000 lei pentru şedinţele de specialitate, alimentaţie, rechizite şi îmbrăcăminte.
7. DRĂGAN ROBERT-ALEXANDRU- născut la data de 24.06.1997, în municipiul Constanţa. În prezent, se află în plasament la asistentul maternal profesionist Tudoran Maria. A fost diagnosticat cu retard mental uşor, hipoacuzie medie, dislalie polimorfă, ADHD. În anul 2009 a beneficiat de o proteză auditivă care determină reducerea gradului de dependenţă faţă de cei din jur şi facilitează integrarea socială a copilului. Necesită suma de 3000 lei pentru schimbarea aparatului auditiv.
8. MILITARU ANDREEA-LILIANA – născută la data 09.05.2006, în municipiul Constanţa, a fost diagnosticată cu sechele PCI, diplegie cu mers independent imposibil, retard în dezvoltare psihomotorie cu VD global aprox. 3 ani. Necesită suma de 1850 euro pentru intervenţie chirurgicală.
A nu rămâne indiferent şi a arăta că sunteţi alături de cei pentru care viaţa este o lungă suferinţă denotă faptul că mai există oameni de bine.
Printr-un gest de omenie, în numele celor care vor beneficia de aceşti bani, vă rugăm să ne fiţi alături în acest demers, pentru a dona orice sumă de bani în conturile deschise de Consiliul Judeţean Constanţa la Banca Comercială Română:
Cont LEI: RO85RNCB0114032057340063
Cont EURO: RO85RNCB0114032057340064
Vă mulţumim că nu rămâneţi indiferenţi şi că daţi o speraranţă!
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.