Luni, 1 octombrie va avea loc debutul oficial al STAGIUNII 2012 – 2013 a OPEREI COMICE PENTRU COPII (Calea Giuleşti nr. 16, sector 6). De la orele 11.00 şi 13.00, în superba Sală GIULEŞTI sunt programate două reprezentaţii cu „DIAMANTUL ŞI GÂSCA”, musical de Roman Vlad, după povestirea celebrului scriitor de romane poliţiste, Sir Arthur Conan Doyle. Regia spectacolului care a avut premiera în acest an, este semnată de actriţa STELA POPESCU. Colaborator permanent al binecunoscutei instutuții de cultură unde are roluri memorabile precum acela din musicalurile ”COANA CHIRIȚA” (regia Cristian Mihăilescu) şi „PIATRA DIN CASĂ”, marea actriță STELA POPESCU, vedetă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, a debutat la OPERA COMICĂ pentru COPII în anul 2011 într-o nouă postură: aceea de regizor al musicalului “SCUFIȚA ROȘIE”. Scenografia aparţine Directorului Artistic Viorica Petrovici, nominalizată la PREMIILE CESAR 2012 pentru COSTUMELE semnate pentru filmul artistic ”INSULA FEMEILOR” de Radu Mihăileanu), iar coregrafia este semnată de Sorina Tiron.
Îşi dau concursul soliştii Valentin Racoveanu (este şi Asisitent Regie), Daniel Filipescu, Ambrus Levente, Ioana Damian, Raluca Oprea, Andrei Lazăr, Oana Şerban, alături de copiii: Roberta Enişor, Bogdan Şerban, Jennifer Dumitraşcu, Teddy Murg, Ana Isopescu. Cu participarea baletului OPEREI COMICE PENTRU COPII, solişti: Alis Gheorghe, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniela Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.
Moderator este SMARANDA OŢEANU-BUNEA, Directorul Fondator al OPEREI COMICE PENTRU COPII.
Programul spectacolelor lunii OCTOMBRIE cu musicalul „DIAMANTUL ŞI GÂSCA”:
Luni 1, 8, 15, 22, 29 octombrie – ora 11.00, ora 13.00
Marţi 2, 9, 16, 23, 30 octombrie – ora 11.00, ora 13.00
NOTĂ: Toate Spectacolele STAGIUNII 2012 – 2013 a OPEREI COMICE PENTRU COPII se joacă la Sala GIULEŞTI în zilele de LUNI şi MARŢI, de la orele 11.00 şi 13.00.
Stagiunea 2012 – 2013 a OPEREI COMICE PENTRU COPII va continua, în luna noiembrie cu musicalul „COANA CHIRIŢA” (după “CHIRIŢA ÎN PROVINCIE” de Vasile Alecsandri, muzica: Al. Flechtenmacher) cu STELA POPESCU, de data aceasta în rolul principal.
În decembrie, va avea loc PREMIERA spectacolului “VRĂJITORIILE lui DULCAMARA” (adaptare după opera „ELIXIRUL DRAGOSTEI” de Gaetano Donizetti). Ianuarie 2013 este rezervată Baletului de Buzunar “CENUŞĂREASA”, urmat în februarie de “IL SIGNOR BRUSCHINO” de Gioachino Rossini, în martie fiind programat Baletul de Buzunar “PYGMALION“.
O altă PREMIERĂ a OPEREI COMICE PENTRU COPII este programată în luna aprilie. Este vorba despre Baletul de Buzunar“FRUMOASA din PĂDUREA ADORMITĂ”. În luna mai se va juca “DIRECTORUL DE TEATRU”/ “IL MAESTRO DI CAPELLA”de Wolfgang Amadeus Mozart, iar finalul de «sezon» va aduce o nouă PREMIERĂ şi un nou succes de casă – musicalul“MARIA” (fragmente din musical-ul „SUNETUL MUZICII”).
Din „Poiana Urbană” bucureşteană, la Constanţa via Festivalul Internaţional al Artei Lirice de la Sibiu
După succesul participării în acest an la ”Mamaia Copiilor”, urmat de o reprezentație de neuitat în județul Tulcea, la Babadag cu spectacolul ”MAGIA MUZICII pentru copiii Deltei”, OPERA COMICĂ PENTRU COPII a susținut în această vară, în Centrul Istoric al Bucureștilor câteva reprezentații cu baletul de buzunar „Cenuşăreasa”. Pe scena amenajată în Piaţa Sfântul Anton de lângă “Hanul lui Manuc”, tinerii artiști au evoluat în cadrul evenimentului ”Poiana Urbană” inițiat și organizat în perioada iunie – septembrie de Primăria Municipiului București. Regia şi coregrafia spectacolului au fost semnate de Corina Dumitrescu, prim-solistă a Operei Naţionale Bucureşti, ilustraţia muzicală de Alexandru Istrate, iar scenografia de Viorica Petrovici, nominalizată la Premiile César 2012. Povestea dansată a Cenușăresei este spusă cântând de tânăra şi talentata solistă Roberta Enişor. Din distribuţia frumoasei povești transpusă în dans au făcut parte Alice Birjoveanu, Andy Ardeleanu, Alexa Corneanu, Claudia Iagăr, Mihai Pricope, Sabina Chirlă, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Daniel Manea, Mircea Ioniţă, Ana Isopescu.
La începutul lunii septembrie, colectivul OPEREI COMICE PENTRU COPII condus de Smaranda Oțeanu – Bunea a revenit în ”Poiana Urbană” pentru a susține câteva reprezentații cu spectacolul extraordinar ”MIRAJUL COMPETIȚIEI”. Șlagăre românești și internationale, dansuri moderne (coregrafia: Sorina Tiron) și multe alte surprize au fost prezentate în spectacolul regizat de Valentin Racoveanu, la rândul său solist al Operei Comice pentru Copii. Şi-au dat concursul copiii Roberta, Teddy, Bogdan, Ana şi Jennyfer, soliștii Raluca Oprea, Daniel Filipescu, Ioana Damian, Andrei Lazăr, Valentino Tiron și balerinii Andreea Soare, Alexa Corneanu, Alis Birjovanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Daniel Manea. Tot cu baletul de buzunar „Cenuşăreasa” Opera Comică pentru Copii a fost prezentă la Palatul MOGOŞOAIA şi la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Artei Lirice de la Sibiu unde au evoluat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu.
Pe 24 octombrie 2012, OPERA COMICĂ PENTRU COPII şi marea actriţă STELA POPESCU vor prezenta la Constanţa musicalul „COANA CHIRIŢA” după „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri (muzica Al. Flechtenmacher). Regia este semnată de Cristian Mihăilescu, iar scenografia de Viorica Petrovici. Din distribuţie fac parte STELA POPESCU, Vicenţiu Ţăranu, Valentino Tiron, Ioana Damian, Raluca Oprea, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Andrei Lazăr.
SMARANDA OŢEANU BUNEA este Director Fondator al celebrei institutii de cultură a Bucurestilor distinsă până în prezent cu 16 PREMII INTERNATIONALE şi 22 PREMII NAŢIONALE. OPERA COMICĂ PENTRU COPII sustine peste 200 de spectacole/ stagiune, are peste 60.000 de spectatori / stagiune şi numără deja 60 de titluri în repertoriul general. A efectuat turnee în Croatia, Austria, Coreea de Sud, India, Israel, Spania, Canada, SUA (în iunie 2011 music-hall-ul „O NOPATE FURTUNOASĂ” a fost prezentat la New York, pe Broadway!), Italia, Tunisia, Republica Dominicană, Egipt, Germania, Emiratele Arabe Unite, Kuweit.
OPERA COMICĂ pentru COPII
• 16 PREMII INTERNAŢIONALE ;
• 22 PREMII NAŢIONALE ;
• aprox. 200 de SPECTACOLE / stagiune ;
• peste 60.000 de SPECTATORI/ stagiune ;
• 60 de TITLURI în REPERTORIUL GENERAL ;
• TURNEE INTERNATIONALE : Croaţia, Austria, Coreea de Sud, India, Israel, Spania, Canada, SUA (în iunie 2011 music-hall-ul „O NOAPTE FURTUNOASĂ” a fost prezentat la New York, pe Broadway!), Italia, Tunisia, Republica Dominicană, Egipt, Germania, Emiratele Arabe Unite, Kuweit s.a.;
• își dau concursul TINERE VEDETE ALE SCENEI LIRICE ROMÂNEȘTI
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.