Toti cei care își doresc un stil sănătos de viață și o alternativă de petrecere a timpului liber, sunt asteptati de reprezentanții Sana Sport, in week-end-ul 7-8 octombrie, la VIVO!Constanța. Târgul Sana Sport invita tinerii cât și părințiiaflati în căutarea sportului ideal pentru copii lor să descopere în cele două zile, o gamă largă de sporturi precum: yachting, ciclism, baschet, karate, şah, paintball, handball, kendo, tenis de câmp sau chiar rugby. Participanții la eveniment vor avea posibilitatea de a se interesa de oferta fiecărui club sau asociație sportivă în parte, de a câștiga unul din premiile oferite de organizatori în cadrul tombolei organizate cu acest prilej, dar și de a se întâlni cu invitații speciali prezenți la eveniment: Florentina Opriș, prezentatoarea emisiunii Sport, dietă și o vedetă!, Mihai Nenciu și Nicu Rotaru care vor vorbi despre temerara expediție “Seven Summits” – cele mai înalte șapte vârfuri muntoase din lume, ultramaratonistul Radu Milea și Cătălina Rudencu, medic specialist homeoterapie, gemoterapie şi consiliere nutriţională. „Asociaţia Sportivă Sanasport are ca misiune îmbunătăţirea stării de sănătate a constănţenilor prin sport şi promovează alergarea ca sport de masă. Aşa a apărut ideea acestui târg de sport, unde părinţii să poată veni cu copii pentru a cunoaşte cele mai active şi inedite asociaţii şi cluburi sportive din oraşul Constanţa. Copiii trebuie să practice cât mai multe activităţi sportive pentru a beneficia de o dezvoltare fizică completă, iar părinţii îi pot atrage spre sport prin exemplul personal”,a declarat Dan Antonaru, reprezentant Sana Sport.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.