Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut în seara zilei de joi, 23 august 2012, o convorbire telefonică cu omologul său francez, Laurent Fabius.
Ministrul Titus Corlăţean a salutat în numele Guvernului României decizia Guvernului francez de relaxare a condiţiilor de acces pe piaţa muncii pentru cetăţenii din România şi Bulgaria şi disponibilitatea unui dialog cu România pentru ridicarea anticipată a restricţiilor privind liberul acces pe piaţa forţei de muncă franceză pentru cetăţenii celor două state.
Totodată, a salutat măsurile vizând integrarea socială a cetăţenilor de origine roma şi plasarea acestor demersuri atât în contextul acţiunilor adaptate la nivel naţional, în plan bilateral cu celelalte state interesate, dar şi în plan european.
Pe acest fond, oficialul român a reafirmat disponibilitatea deplină a autorităţilor române pentru identificarea şi implementarea, inclusiv împreună cu partenerii francezi, a proiectelor vizând inserţia socială a romilor. Soluţiile acestui proces trebuie găsite pe plan naţional, dar, în egală măsură, înscrise în context şi cu sprijin european.
De aceea, ministrul Titus Corlăţean a calificat drept extrem de pozitivă decizia Guvernului socialist de la Paris de privilegiere a proiectelor de cooperare bilaterală şi în plan european, ceea ce va facilita şi acţiunea Guvernului român.
Şeful diplomaţiei române l-a informat pe omologul său francez, în acest context, în legătură cu adoptarea de către Guvernul român, în cursul zilei de joi, 23 august, a unui document iniţiat de Ministerul Afacerilor Externe, pentru accelerarea măsurilor de implementare a Strategiei Naţionale pentru incluziunea socială a romilor.
Ministrul Laurent Fabius a confirmat interesul părţii franceze de cooperare strânsă cu autorităţile române pe această temă, subliniind importanţa măsurilor necesar a fi adoptate, atât la nivel naţional, de statele interesate, cât şi în context european şi a salutat deschiderea manifestată pe această temă de Guvernul de la Bucureşti.
Cei doi oficiali au evocat şi procesul în curs de actualizare a planului de măsuri de implementare a Parteneriatului strategic româno-francez, care să includă proiecte concrete în domenii de interes comun (cooperare în plan politic, economic, investiţional, cultural, francofonie, cooperare descentralizată, etc.)
În finalul discuţiei, cei doi demnitari au stabilit, în principiu, realizarea unei întâlniri în marja reuniunii Gymnich, care se va desfăşura la Paphos, Cipru, în perioada 7-8 septembrie 2012.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.