Bună ziua. Vă mulţumesc pentru invitaţie. Mă bucur să particip la acest eveniment important.
Domnule prim ministru, domnilor miniştri, domnilor ambasadori, dragi colegi diplomaţi, distinşi oaspeţi, doamnelor şi domnilor,
Este o satisfacţie pentru mine, în calitate de adjunct al şefului misiunii diplomatice a SUA, să văd reprezentaţi astăzi aici atâţia actori interesaţi de lansarea şi activitatea Compartimentului de integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii. Compartimentul de integritate a fost înfiinţat ca parte a unui proiect finanţat de Ambasada SUA în perioada 2009-2011. Prin intermediul proiectului s-a asigurat de asemenea pregătirea persoanelor care vor lucra acum în cadrul acestui compartiment.
Această structură a fost înfiinţată de către Guvernul României în cooperare cu Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) pentru a combate corupţia din sectorul sanitar. Compartimentul va analiza achiziţiile publice din sistemul de sănătate pentru a identifica potenţialele fraude, înştiinţând apoi Ministerul Sănătăţii pentru a se lua măsurile necesare.
Datorită acestor eforturi comune, resursele pentru medicamente şi articole medicale vor fi mai bine administrate de către spitale. Drept urmare, românii nu vor mai fi nevoiţi să îşi achiziţioneze singuri medicamentele pentru perioada de spitalizare şi vor beneficia de o mai bună îngrijire. Conform unui sondaj efectuat anul trecut de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, 31% dintre subiecţi, care au fost pacienţii internaţi în spital, au fost nevoiţi să cumpere medicamente sau articole medicale pentru propriul tratament. În plus, 89% dintre subiecţi au fost de acord că este necesară o structură sau instituţie (precum Compartimentul de integritate) care să verifice contractele de achiziţii publice.
Prezenţa dumneavoastră aici este o dovadă că România este hotărâtă să continue lupta împotriva corupţiei din toate sectoarele publice, inclusiv din sistemul de sănătate. Pe măsură ce guvernul, în colaborare cu societatea civilă şi sectorul privat, continuă reforma sistemului de sănătate, Compartimentul de integritate poate contribui la asigurarea transparenţei şi responsabilităţii în cheltuirea banilor publici. Ambasada SUA susţine ferm aceste eforturi.
Aş vrea să menţionez de asemenea un proiect în domeniul sănătăţii, sponsorizat de Ambasada SUA. MedAlert a fost lansat în cadrul proiectului Restart România, o competiţie care susţine proiectele ce utilizează puterea reţelelor de socializare pentru a promova democraţia, statul de drept, transparenţa şi eficienţa. Acest proiect, unul dintre cele cinci alese din 144 de propuneri, este o platformă electronică ce le permite cetăţenilor să prezinte abuzurile din sistemul sanitar românesc, care vor fi aduse apoi la cunoştinţa autorităţilor.
Bineînţeles, corupţia din sectorul de sănătate este legată de procesul de achiziţii publice. Chiar ieri, ambasadorul Mark Gitenstein a participat la o dezbatere organizată de Institutul pentru Politici Publice în scopul eficientizării şi creşterii transparenţei achiziţiilor publice. Ambasadorul Gitenstein a subliniat importanţa integrităţii şi transparenţei în sistemul de achiziţii publice, precum şi nevoia ca asupra acestui sistem să nu planeze nicio îndoială.
Salutăm susţinerea acordată de Uniunea Europeană acestui proiect, care va permite Compartimentului de Integritate să devină complet funcţional. Daţi-mi voie să afirm încă o dată dorinţa Ambasadei SUA de a continua să colaboreze cu Uniunea Europeană şi România în viitor, pentru a asigura succesul procesului de reformă aflat acum în desfăşurare în toate sectoarele, inclusiv în sectorul sanitar.
Vă mulţumesc şi vă urez noroc!
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.