2 din 3 dobrogeni cred că berea aduce prietenii și familia laolaltă, 65% din ei fiind de acord că este o băutură preferată în egală măsură de bărbați și femei.
Berea este o prezență constantă în viața de zi cu zi a dobrogenilor, având darul de a-i aduce pe cei dragi împreună, relevă un studiu efectuat de compania de cercetare de piață Gfk România, la solicitarea Asociației Berarii României.
“Fabricată din ingrediente naturale, modernă și contemporană, berea se potrivește perfect stilului de viață actual al locuitorilor Dobrogei, reprezentând un adevărat liant social; spiritul său convivial îi aduce pe cei dragi împreună, completând perfect momentele pe care le petrecem alături de familie și prieteni.”, a declarat Ciprian Dragoș Sandu, Secretar general Asociația Berarii României.
Însușirea berii de a adăuga savoare preparatelor culinare reiese și din prezentul studiu, peste 40% din dobrogeni afirmând că berea este o băutură care se potrivește foarte bine în timpul mesei. Totodată, 1 din 2 dobrogeni susțin afirmația potrivit căreia berea nu îngrașă.
“Atributele berii, recunoscute nu doar de locuitorii Dobrogei, ci de români în general, au completat foarte bine contextul economic al anului trecut, readucând piața berii pe un trend ascendent. Astfel, în 2015, volumul pieţei berii din România a atins 15,8 milioane hl, în creștere cu 6,5% față de cel înregistrat anul precedent. Contextul favorabil creat printr-o evoluție pozitivă a indicatorilor economici, și-a pus indiscutabil amprenta asupra vieții de zi cu zi a românilor, implicit asupra deciziilor lor de consum, mai mulți români alegând să savureze o bere în momentele plăcute petrecute cu cei dragi.”, a completat Ciprian Dragoș Sandu.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.