Donald Trump ca câștigat alegerile din SUA și va deveni din nou președinte, după o victorie categorică. A câștigat acum și votul popular, obținând 70 de milioane de voturi (51%), față de 65 de milioane de voturi (47%), cât a obținut Kamala Harris. Donald Trump nu a mai câștigat votul popular până acum, nici în 2016, nici în 2020.
Trump a anunțat pe scena din West Palm Beach, că a câștigat alegerile prezidențiale din SUA. „Am obținut o victorie incredibilă” şi a promis să aducă o „epocă de aur” în Statele Unite.
“Mulțumesc poporului american pentru onoarea de a mă fi ales președinte. Voi lupta pentru fiecare cetățean și pentru fiecare familie. Nu mă voi odihni până nu vom avea o Americă prosperă. Va fi Epoca de Aur a Americii. Am câștigat votul popular, e extraordinar. Vă voi face mândru de votul vostru. America ne-a dat un mandat puternic,” a spus Donald Trump.
Discursul a fost ținut la puțin timp după ce estimările au arătat că Donald Trump s-a impus în cel puțin trei state cheie.
Trump a fost însoțit pe scenă de membri ai familiei sale și de soția sa, Melania Trump, precum și de vicepreşedintele, JD Vance, și de președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson. El și-a făcut apariția pe melodia Lee Greenwood – God Bless The U.S.A.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.