Comuna Lipnita, jud. Constanta, a implementat proiectul Lipnita–Kainargea Crossborder Road, cod MIS-ETC 579, in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Blugaria 2007-2013, Axa prioritara 1: Accesibilitate, Domeniul Major de Interventie 1.1: Imbunatatirea infrastructurii de transport. Proiectul a fost co-finantat de Uniunea Europeana, prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.
Investitia contribuie la dezvoltarea traficul rutier de bunuri și persoane în zona de graniță, sporind șansele comunităților române și bulgare la un progres sustenabil în plan economic și social.
Realizarea acestui drum transfrontalier, cu sprijinul Uniunii Europene, a fost posibilă prin implicarea mai multor instituții publice într-un parteneriat eficient:
Comuna Lipnița, jud. Constanta – partener lider si semnatar al contractului de finantare nerambursabilă,
Municipalitatea Kainargea, Bulgaria – partener
Consiliul Județean Constanța – partener
Obiectivul general al proiectului vizeaza diversificarea legaturilor intre comunitatile si economiile din zona de granita Romania-Bulgaria si participarea comuna la dezvoltarea economico-sociala.
Obiective specifice:
– Reabilitarea si modernizarea a 17.11 km de drum in vederea imbunatatirii accesului la infrastructura de transport in zona transfrontaliera si facilitarea mobilitatii bunurilor si persoanelor. Drumul transfrontalier va conecta localitatile Lipnita (Romania) si Kainargea (Bulgaria).
– Punerea in valoare a obiectivelor turistice din zona de granita, cu efecte benefice in dezvoltarea economico-sociala a comunitatilor.
Data de incepere a implementarii: 08.09.2010
Finalizarea proiectului: 06.03.2013
Valoarea totala a proiectului este de 6.080.205,70 euro, din care 4.393.777,00 euro pentru Comuna Lipnița si 1.686.428,70 euro pentru partenerul bulgar.
Procentual, costul total al proiectului se descrie astfel: 84,46% reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% co-finantare de la bugetul de stat al Romaniei si Bulgariei si 2,54% co-finantare de la bugetul local.
Sectiunea romana a drumului, cuprinsă între localitatea Lipnița și frontieră, are o lungime de 10,93 km iar sectiunea bulgara, de la graniță până in localitatea Kainargea are o lungime de 6,18 km.
Echipa de management a proiectului a fost coordonata de Manager proiect: Costel SUSANU; Coordonator tehnic: ing. Bogdan Daniel BANU; Asistent manager proiect: Ana Maria CAZACU.
AVANTAJELE DRUMULUI TRANSFRONTALIER
Contribuie la dezvoltarea economică a comunităților, facilitând traficul rutier de persoane si bunuri, creând condiții prielnice pentru diverse activitati economice;
Consituie o cale de acces importanta spre obiectivele turistice existente în zonă, generând valoare adaugata pentru acestea și pentru turismul practicat în judetul Constanța și districtul Silistra.
Nou punct de trecere a frontierei. Drumul transfrontalier care se construieste prin proiect va conecta localitatile Lipnita (Romania) si Kainargea (Bulgaria). Dupa aderarea celor doua tari la Spatiul Schengen nu se va mai efectua controlul la trecerea frontierei, aceasta devenind frontiera interna a Uniunii Europene.
Proiectul reprezintă rezultatul unui efort comun al autoritatilor publice locale române si bulgare de a întreprinde împreună o serie acțiuni prin intermediul cărora comunitățile să fie scoase din izolare și să beneficieze de șanse reale pentru o dezvoltare echilibrata.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.