Astăzi, 26 septembrie 2012, la Universitatea „Ovidius” din Constanța a avut loc ședința premergătoare cazării studenților în căminele universității, pentru anul de studiu 2012 – 2013. Ședința a fost condusă de prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure – rectorul Universității „Ovidius”, în prezența prof.univ.dr. Ion Bordeianu – prorector Imagine, comunicare şi probleme sociale studenţeşti, ec. Laurențiu Sîrbu – director general administrativ, ec. Mariana Atanasie – director economic, lect.univ.dr.ec. Cristian Moșnianu – director educativ și reprezentantul oficial coordonare cazări, Stere Galan – șef serviciu din cadrul aparatului administrativ al universității, agent șef principal Niță Leoard și agent șef adjunct Călin Marian – de la Poliția Universitară, lect dr.ing. Diana Țenea – coordonator Programe comunitare, Alexandru Stanciu – președintele Ligii Studenților din Universitatea „Ovidius” și reprezentanți ai organizațiilor studențești.
În cadrul ședinței s-a definitivat situația studenților bursieri, cazurile sociale, situația studenților cu probleme cu dizabilități, precum și a studenților sosiți la Universitatea „Ovidius” prin programe de mobilități. Astfel, din cele 1.410 locuri disponibile în căminele universității pentru noul an, au rămas pentru studenții români 1.071 de locuri.
„Pentru cazarea studenților în noul an universitar menținem aceeași politică de taxe, cu toate că tarifele ar trebui majorate din cauza inflației. Astfel, tarifele sunt de 250 lei pentru studenții la forma de învățământ cu taxă și 150 de lei pentru studenții la forma de învățământ fără taxă. Cu toate acestea, am ridicat calitatea serviciilor în toate cămine universității”, a declarat rectorul Universității „Ovidius”, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.
„În căminele Universității „Ovidius” din Constanța pot fi cazați studenți care nu au domiciliul stabil în municipiul Constanța, care nu au avut abateri disciplinare și nu au fost sancționați disciplinar, în următoarea ordine de priorități: studenți care sunt cazuri sociale (integraliști), studenți la forma de învățământ zi fără taxă, studenți la forma de învățământ cu taxă, în ordinea descrescătoare a mediilor”, a declarat lect.univ.dr.ec. Cristian Moșnianu, director educativ și reprezentantul oficial coordonare cazări.
Bonurile pentru cazare se distribuie în zilele de 28, 29 și 30 septembrie, între orele 9.00 – 13.00, la cantina universității (etaj), de pe bdul Mamaia nr.124. Pe data de 1 octombrie 2012, studenții care nu au primit bon și nu au încheiat contractul de cazare pierd dreptul de a se caza în căminele universității. Reprezentant oficial coordonare cazări – director educativ – lect.univ.dr.ec. Cristian Moșnianu, pentru relații privind cazările – purtător de cuvânt – asist.univ.drd. Daniel Citirigă.
Biroul de promovare și relații publice,
26 septembrie 2012
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.