În perioada 7-10 februarie 2013, se desfășoară la Galați, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Galați, al Universității Dunărea de Jos și al altor parteneri educaționali, Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor. Lucrările vor începe în dimineața zilei de 8 februarie, în prezența dlui. prof. univ. Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, precum și a altor reprezentanți ai Guvernului și ai autorităților locale.
În cadrul evenimentului va fi prezentat raportul de activitate pentru anul 2012, vor avea loc alegeri pentru funcțiile de Președinte, Secretar al Departamentului Organizare Internă și Secretar al Departamentului de Comunicare și Educație, dar și dezbateri pentru stabilirea strategiei și direcțiilor de dezvoltare ale Consiliului Național al Elevilor pentru anul 2013.
La eveniment vor fi prezenți peste 200 de elevi, reprezentându-și colegii din toate județele țării, care vor lucra în diverse ateliere tematice pentru analiza realității școlare din România, conștientizarea importanței parteneriatului educațional și afirmarea rolului de structură consultativă pentru ministerul de resort.
Alegerea noului președinte al Consiliului Național al Elevilor va încheia procesul electoral al elevilor. Primele alegeri din cadrul substructurilor au avut loc în luna octombrie, atunci când elevii și-au ales prin vot direct reprezentanții la nivelul unităților de învățământ, urmând ca o lună mai târziu, Consiliile Județene ale Elevilor să-și aleagă reprezentanții la nivel județean. Conferințele celor opt Consilii Regionale ale Elevilor au avut loc în luna decembrie 2012, în cadrul cărora au fost desemnați vicepreședinții structurii.
Consecvenți principiului reprezentativității, la finalul lucrărilor Adunării Generale – care vor fi transmise live prin intermediul platformei suport a organizației, www.wedu.ro – și al căror rezumat va fi prezentat zilnic , elevii se vor întoarce în structurile școlare din care fac parte unde, alături de colegii lor, vor iniția și desfășura activități în conformitate cu direcțiile de dezvoltare organizațională stabilite.
Despre Consiliul Național al Elevilor
Consiliul Naţional al Elevilor din România a fost înfiinţat în baza OMECT nr. 2782/2007. În prezent, Consiliul Elevilor funcţionează în baza Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin de ministru nr.4247 din 26.06.2010.
Consiliile Elevilor sunt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local și național, promotori ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.
Consiliul Național al Elevilor este structura care reprezintă în prezent peste 3.200.000 de elevi din România, fiind un factor important al democratizării școlii și incurajării relației de parteneriat profesor-elev. Prin intermediul acestui cadru de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanţii pe baza principiului legitimităţii, pot formula puncte de vedere specifice lor şi pot elabora propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şcolare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.