Expoziţie de cămăşi tradiţionale „Comoara de acasă” a cunoscutei colecţionare de piese autentice de port popular, Laura Diaconu.
În perioada 16 – 30 iunie, timp de două săptămâni, Muzeul de Artă Populară va găzdui cele mai frumoase cămăși din diverse zone etnografice, precum Vâlcea, Bacău, Olt, Mehedinți, Banat, Lăpuș, Huedin, Bihor, Hațeg, Țara Bârsei, Țara Oltului și, nu în ultimul rând, Muscel – o zonă cu o încărcătură artistică deosebită când vine vorba de piesele de port popular.
Laura Diaconu, avocat de profesie și pasionată de arta tradițională, deține o colecție impresionantă și valoroasă formată din sute de piese autentice de port popular adunate cu trudă din întreaga țară și dorește să le prezinte publicului constănțean.
„Am selectat cămăși care să onoreze Ziua Iei, pe care o sărbătorim pe 24 iunie”, mărturisește avocata Laura Diaconu. Aceasta împărtășește cu sinceritate: „Este ușor să vorbesc despre mine, dar e greu să vorbesc despre cămășile mele. Ele reprezintă trecutul, prezentul și viitorul meu. Mama mă îmbrăca cu ele la serbările școlare și, conștientă sau nu, mi-a insuflat dragostea pentru aceste piese vestimentare.”
Deţine în palmares cinci expoziţii, dintre care două la Timişoara, la Muzeul Satului Bănăţean, una la Cluj, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, alta la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Chişinău şi încă una la Constanţa, tot la Muzeul de Artă Populară.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.