La Biblioteca Virtuală a Universității „Ovidius” din Constanța, astăzi, s-a deschis expoziția de carte dedicată cadrelor didactice cu tema „5 Octombrie – Ziua Internațională a Educației”.
Ziua Internațională a Educației este celebrată anual pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanța rolului educației. Este, de asemenea, un moment de reiterare a semnării în 1966 a recomandărilor UNESCO/ILO referitoare la statutul profesorului.
Biblioteca virtuală este amplasată la etajul noului corp al Biblio¬tecii Universitare, din Bd. Mamaia, nr. 126. Biblioteca dispune de calculatoare de ultimă generaţie şi de un server conectat la o bază de date ştiinţifice, fiind, în acelaşi timp, interconectat cu sistemul UMS. De asemenea, biblioteca găzduiește materiale didactice, de studiu şi documentare, pe care profesorii le pun la dispoziţia studenţilor.