Pe 3 septembrie, sase dintre cei mai buni şi cunoscuţi chitarişti din lume se vor întâlni pe scena din Piata Ovidiu Constanţa, în cel mai important şi prestigios festival de chitară modernă din Europa: Ziua Chitarelor. Este vorba despre: Frank Gambale (Chick Corea), Ron Thal – Bumblefoot (ex Guns’n’Roses), Tosin Abasi (Animals as Leaders), Joel Hoekstra (Whitesnake), Prashant Aswani (Justin Timberlake), Daniele Gottardo (chitaristul preferat al lui Steve Vai).
Ziua Chitarelor este un concept unic în lume propus de chitaristul italian Corrado Sgandurra începând cu anul 2009. Stabilit în România, chitaristul concepe un festival original din toate punctele de vedere, dedicat nu doar chitariştilor, ci şi iubitorilor de muzică bună.
O zi întreagă dedicată chitariştilor şi iubitorilor de muzică bună, care include un masterclass dimineaţa urmat de un concert live seara. Dupa masterclass-urile sustinute in prima parte a zilei, cei 6 chitaristi vor sustine recitaluri, iar la final, vor participa la un jam session comun sustinut in aceasta formula unica.
Având ca principală motivaţie educarea tinerilor muzicieni români şi ridicarea nivelului calitativ de interpretare instrumentală, festivalul a permis ca accestul publicului să fie gratuit, încurajând tinerele talente să-şi îmbogăţească şi actualizeze cunoştinţele muzicale.
Chitarist de virtuozitate si castigator de Grammy, Frank Gambale este un instrumentist plin de pasiune – cu un stil pe care “Rolling Stone Magazine” il numeste “feroce”! Gambale este un compozitor inspirat cu mai bine de 250 de piese publicate pe mai mult de 20 de albume. Muzica sa inglobeaza o multitudine de stiluri, de la rock, funk si jazz la R&B si cateva influente latino si brazilliene.
Ron “Bumblefoot” Thal a fost unul dintre cei doi chitaristi ai trupei Guns N’ Roses din 2006 pana in 2014 si a participat la inregistrarea celui de-al saselea album de studio al formatiei – Chinese Democracy.Inca de la inceputul anilor 90, Thal a lansat 10 CD-uri si un DVD live.. In ultimii douazeci de ani, Thal a lucrat cu numeroase trupe si artisti ca producator, inginer de sunet, textier, aranjor si interpret.
Chitaristul new-yorkez Joel Hoekstra canta in acest moment cu Whitesnake (inlocuindu-l pe Doug Aldrich) insa este binecunoscut si pentru activitatea sa alaturi de Night Ranger, Trans Siberian Orchestra si in musicalul (si filmul!) Rock Of Ages (care se joaca pe Broadway).
Tosin Abasi este un muzician nigerian-american, binecunoscut ca fondator si leader al trupei de metal progressive instrumental Animals as Leaders.. A inregistrat si lansat trei albume cu Animals as Leaders: un album de debut autointitulat, Weightless si The Joy of Motion.
Putini muzicieni se pot lauda cu un background atat de divers in muzica, de la muzica clasica indiana la rock fusion trecand prin multe alte genuri. Chiar si mai putini se pot lauda ca si-au inregistrat prmul album in timp ce erau inca studenti la Berklee College of Music. Prashant Aswani, insa, a bifat toate astea si inca alte cateva experiente uluitoare. A lansat patru albume solo incluzand “Revelation” (produs de Greg Howe), “Duality”, “Sonically Speaking”, “Visions” si o coloana sonora: “Frequency”. In acest moment, pe langa altele, Prashant produce albumul solo al lui AJ Mclean (Back Street Boys). In plus isi inregistreaza cel de-al cincilea album alaturi de Jose Pasillas (Incubus) si Rhonda Smith (Prince, Jeff Beck).
Daniele Gottardo este un tanar chitarist italian care la varsta de numai 19 ani si-a lansat primul DVD instructional, numit Tapping, bazat pe tehnica sa proprie de tapping cu 8 degete. De la varsta de 21 de ani preda chitara electrica in mai multe academii de muzica si scoli din Italia. Steve Vai spunea anul trecut despre Daniele: “Deseori sunt intrebat care este chitaristul meu favorit din tanara generatie. Ei bine, iata: Daniele Gottardo. E italian si l-am urmarit in ultima perioada. Are un stil elegant, o intonatie uimitoare, este inovativ si onoreaza melodia.”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.