Şi merse, şi merse, şi merse Moş Crăciun, cale lungă să-i ajungă, zi după zi, ceas după ceas, grăbindu-se spre Tărâmul Magic al Crăciunului, unde auzise că îl aşteaptă zeci de mii de copii frumoşi şi cuminţi. Este 9 decembrie şi Moşul a pornit deja din îndepărtatul Pol, alături de renii, spiriduşii, elfii şi personajele magice din basme, care îl ajută în greaua sa călătorie. Şi, după aşa cale lungă, se opri să se odihnească la un han cald, anume construit pentru el. Şi acolo se întâlni cu…
Gaşca Zurli, pe ai cărei membri jucăuşi i-a trimis înainte, să-i fie mesageri şi să le ţină de urât copiilor din Tărâmul Magic al Crăciunului de la malul mării până la sosirea sa. Şi aşa ajunge simpatica gaşcă sâmbătă, 10 decembrie, la Constanţa, la Festivalul Iernii, începând cu ora 18.00, cu spectacolul „Sorcova Zurli“. Şi pentru că vrăjile benefice sunt ingredientele principale ale serilor din Tărâmul Magic, Gaşca Zurli va fi introdusă de „Poveştile lumii într-un cazan“, un music hall original, creat special în cadrul evenimentului-concept gândit pentru întreaga lună decembrie, în cadrul Festivalului Iernii 2016. Deschiderea serii va fi realizată, începând cu ora 17.00, de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, cu spectacolul „Anotimpuri cu poveşti”.
Duminică, 11 decembrie, sunteţi invitaţi din nou în Tărâmul Magic, la o trilogie haioasă şi spectaculoasă. Începând cu ora 18.00, veţi fi întâmpinaţi de preţioasele vrăjitoare Sara, Mara şi Barbara, cu spectacolul „Poveştile lumii într-un… cazan“, apoi „Capra cu trei iezi“ (Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“) îşi va face apariţia pe scena Castelului Fermecat, de la ora 19.00, iar de la ora 20.00, talentaţii elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ vor evolua într-o „Feerie muzicală“, un spectacol de muzică şi dans contemporan.
Pe parcursul întregii luni, în fiecare zi, în intervalul orar 11.00 – 21.00, Atelierul de Dulciuri Magice, Atelierul de Jucării şi Ambasada lui Moş Crăciun sunt gazdele mai multor cursuri, al căror program şi prezentare le găsiţi pe site-ul evenimentului, www.festivaluliernii.ro…
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.