Germania a anunțat că de la 16 septembrie va introduce temporar controale la toate frontierele terestre, în tentativa de reducere drastică a numărului de persoane care intră în ţară fără viză.
Guvernul german a anunţat oficial că măsura intră în vigoare de la 16 septembrie, cu scopul de ‘a reduce imigraţia clandestină şi a spori securitatea internă’, transmit AFP şi Reuters, conform Agerpres. Vor fi introduse pentru o perioadă de 6 luni controale la frontierele cu Franţa, Luxemburg, Olanda, Belgia şi Danemarca, a detaliat un comunicat al Ministerului de Interne. Controalele li se vor adăuga celor deja în vigoare la graniţele cu Polonia, Cehia, Austria şi Elveţia.
„Reintroducerea controlului la frontierele interne trebuie să fie aplicată ca măsură aplicată în ultimă instanță, în situații excepționale, și trebuie să respecte principiul proporționalității. Durata unei astfel de reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne este limitată în timp, în funcție de temeiul juridic invocat de statul membru care introduce o astfel de verificare la granițe. Reintroducerea controlului la frontieră este o prerogativă a statelor membre. Comisia Europeană poate emite un aviz cu privire la necesitatea măsurii și la proporționalitatea acesteia, dar nu poate exercita un drept de veto asupra deciziei unui stat membru de a reintroduce controlul la frontieră”, prevăd reglementările Comisiei Europene, conform euronews.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.