Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că fermierii eleni au decis blocarea, pentru 24 de ore, începând cu 6 februarie 2016, ora 12:00, a căilor de acces spre autostrăzi, aeroporturi, birouri vamale și porturi. Având în vedere că situaţia blocajelor de trafic este în permanentă schimbare, se recomandă şi verificarea individuală a rutelor avute în vedere de către transportatorii de mărfuri interesaţi de tranzitarea teritoriului elen.
