Guvernul a adoptat, în şedinţa de luni, 23 decembrie, OUG pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului.
Principalele modificări pe care actul normativ mai sus menţionat le aduce sunt:
– menţinerea duratei de 4 ani pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu
Documentul menţine forma existentă a ciclului gimnazial şi elimină forma propusă spre implementare, prin adoptarea Legii nr. 1/2011, care prevedea trecerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial şi reducerea liceului la o durată de 3 ani.
– creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani
Prin introducerea clasei pregătitoare şi prin menţinerea duratei de 4 ani a liceului, învăţământul obligatoriu creşte de la o durată de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, învăţământul obligatoriu va fi format din:
– clasa pregătitoare;
– clasele I – VIII;
– clasele IX – X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai şcolii profesionale, pentru cei care aleg traseul învăţământului profesional şi tehnic.
– acordarea dreptului absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă
Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, acordă posibilitatea absolvenţilor învăţământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, să urmeze cursurile învăţământului liceal, doar la forma cu frecvenţă redusă. Având în vedere că absolvenţii învăţământului profesional sunt în marea lor majoritate minori şi se află într-un parcurs normal al educaţiei lor (fără să fi părăsit sistemul de educaţie), manifestând interes pentru creşterea nivelului de educaţie şi formare profesională, prin adoptarea OUG li se acordă posibilitatea de a-şi completa educaţia şi pregătirea profesională, inclusiv prin forma de învăţământ cu frecvenţă.
– precizări privind învăţământul postliceal
Ordonanţa aduce precizări şi în ceea ce priveşte organizarea învăţământului postliceal, a modalităţilor de finalizare a studiilor acestui tip de învăţământ, dar şi corelarea pregătirii postliceale cu Cadrul Naţional al Calificărilor.
– precizări privind evaluarea la clasa pregătitoare
În legislaţia actuală nu este reglementată modalitatea de notare/evaluare pentru clasa pregătitoare. Prin modificările aduse se precizează foarte clar că elevii din clasa pregătitoare NU vor fi evaluaţi prin note sau calificative.
– se acordă tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun şi elevilor din învăţământul profesional
În prezent, se asigură tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun doar pentru elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal, creându-se o situaţie discriminatorie pentru elevii din învăţământul profesional. Ca urmare, se impune completarea art. 84 din Legea nr. 1/2011, pentru a include printre beneficiarii tarifului redus la transportul în comun şi elevii din învăţământul profesional.
– se reglementează calendarul de introducere a noilor forme ale examenului de evaluare naţională, admitere la liceu şi bacalaureat, începând cu generaţiile de elevi care intră în clasa a V-a, respectiv în clasa a IX-a, în anul şcolar 2015 – 2016
Legea nr. 1./2011 introduce noi forme de susţinere a examenelor de evaluare naţională, admitere la liceu şi bacalaureat, forme care pleacă de la conceptul de transdisciplinaritate. Totuşi, din punct de vedere pedagogic, nu se poate concepe o modalitate de evaluare fără ca ea să se coreleze cu modalitatea de predare. În acest sens, metoda interdisciplinară de predare a fost introdusă, pentru prima dată, în sistemul românesc de educaţie în anul şcolar 2013-2014, pentru ciclul primar, urmând ca ea să fie extinsă, în anii următori, şi la celelalte cicluri de studii. De asemenea, introducerea evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, începând cu anul şcolar în curs (2013-2014), evaluări concepute după modelul testelor internaţionale de tip PISA, va permite elevilor să se pregătească pentru noua formă de evaluare prevăzută de Legea nr. 1/2011.
– se extinde cadrul legal pentru subvenţionarea costurilor aferente frecventării liceului şi pentru elevii din mediul urban care provin din grupuri socio-economice dezavantajate
Legislaţia actuală prevede posibilitatea sprijinirii financiare în vederea continuării studiilor liceale doar pentru elevii din mediul rural. Prin noile prevederi ale OUG, se extinde cadrul legal pentru subvenţionarea costurilor aferente frecventării liceului şi pentru elevii din mediul urban care provin din grupuri socio-economice dezavantajate.
– se fac o serie de precizări suplimentare privind modalitatea de utilizare a resurselor financiare la nivelul unităţilor de învăţământ
Legislaţia actuală nu precizează foarte clar modalitatea de transfer a resurselor financiare de la o unitate de învăţământ la alta. Prin modificările aduse la Legea nr. 1/2011, se clarifică acest aspect.
– se extinde de la 3 la 6 ani dreptul cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar, pe baza rezultatelor obţinute la concursul de titularizare
Cadrele didactice netitulare calificate, care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/catedră, au posibilitatea de a deveni titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, după parcurgerea unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
– se clarifică durata anului universitar pentru studenţii din anii terminali, astfel încât aceştia să beneficieze de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la 30 septembrie
Pentru învăţământul universitar, OUG clarifică durata anului universitar, astfel încât studenţii aflaţi în ultimul an de studiu să poată beneficia de toate drepturile, conform cu statutul lor, până la data de 30 septembrie.
– se introduc modalităţi suplimentare de alocare a fondurilor către universităţi, în principal prin încurajarea cooperării universităţilor cu diferiţi actori, preponderent din mediul socio-economic
Finanţarea universităţilor este completată prin încurajarea diferitelor institute de cercetare sau companii, publice sau private, să participe la proiecte cu caracter educaţional. De asemenea, se asigură cadrul legal ca specialişti din diverse domenii de activitate să ocupe funcţii didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.
– reglementarea statutului Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu”, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare
O reglementare importantă se referă la noul statut al Bibliotecii Pedagogice Naţionale „I.C. Petrescu” din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare, asigurându-i-se, astfel, continuitatea. Din cauza faptului că imobilul ocupat, până de curând, de Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C. Petrescu” a fost retrocedat, instituţia se afla într-un mare pericol de a pierde fondul de carte şi locurile de muncă ale angajaţilor săi. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei OUG se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei naţionale Regulamentul de organizare şi funcţionare a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti.
– reglementări privind funcţionarea ARACIS
Un alt punct important se referă la reglementări privind declanşarea alegerilor pentru noii membri ai ARACIS, dat fiind că în anul 2014, o dată cu finalizarea mandatelor unor membri, posturile devin vacante.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.