Lungmetrajul „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, prezent în secțiunea Forum a celei de a 66-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, a câștigat Premiul CICAE – „Confederation Internationale des Cinemas d’Art et d’Essai” (Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă).
Trofeul, care reprezintă o importantă „carte de vizită” a peliculei pentru distribuitorii din întreaga lume, a fost ridicat de producătoarea Anamaria Antoci.
„Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme romanesti din ultimii ani, spune povestea a doi frati, Alina Grigore si Robi Urs si iubirea lor ilegitima. Un tata medic (Adrian Titieni) si mai multe denunturi, o familie in care limita dintre moral si legal nu a existat niciodata. Nici măcar în cazul unui avort. Din distribuția filmului fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore, dar și actori neprofesioniști din cadrul Școlii de actorie InLight — Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
În România, „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie.