Pompierii constănțeni au fost solicitaţi să intervină, duminică, la un incendiu izbucnit într-un hotel. la o clinică de recuperare din staţiunea Mamaia.
“La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere, o autoscară, descarcerare, două echipaje de prim-ajutor şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţa Constanţa. La faţa locului colegii când au ajuns au constatat faptul că incendiul se manifesta la sauna din interiorul clinicii. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. O singură persoană era în interior, iar aceasta s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri. De asemenea, echipele de căutare-salvare au cercetat interiorul clădirii şi nu au fost găsite persoane”, a transmis ISU Dobrogea.
O femeie în vârstă de 49 de ani, a suferit un atac de panică şi a fost asistată de echipajul de prim-ajutor, refuzând transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat.