Constănțenii sunt invitați să se alăture campaniei de responsabilizare civică față de mediul înconjurător din oraș – „Curățăm Constanța noastră“. Ajunsă la cea de-a șasea ediție, campania se desfășoară pe parcursul lunii aprilie și are ca scop înfrumusețarea străzilor, cartierelor, parcurilor și plajelor din municipiul Constanța. Primăria municipiului Constanța este și în acest an direct implicată în această acțiune, alături de numeroase instituții de stat sau private, societăți comerciale, asociații de proprietari, cluburi sportive, etc., care și-au anunțat deja participarea. Toții voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității. Pe parcursul lunii aprilie, în paralel cu acţiunile de voluntariat se vor executa lucrări de: cosit, curățat teren de frunze și crengi, spălat, vidanjat; dezinsecție, dezinfecție, deratizare, zugrăvit, chituit, vopsit, salubrizare, măturat alei, curățat trandafiri, tuns garduri vii, reparații carosabil și trotuare. Sunteti așteptati pentru că, plecând de la gesturile mici și continuând cu responsabilizarea fiecărui constănțean, doar împreună putem avea orașul pe care ni-l dorim: curat, civilizat, modern, european.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.