Urmare adresei Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța nr. 511/05.01.2021, referitoare la solicitarea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-Cov-2, în data de 07.01.2021 a fost efectuată catagrafierea personalului și beneficiarilor din serviciile de tip rezidențial publice și private de pe raza județului Constanța. Menționăm faptul că, personalul și beneficiarii din centrele rezidențiale și medico-sociale fac parte din categoria prioritară de persoane ce urmează a fi vaccinate în etapa a doua a campaniei naționale de vaccinare împotriva SARS-Cov-2, care a început în data de 15.01.2021. În acest scop, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, a efectuat programări cu privire la efectuarea vaccinării personalului și beneficiarilor din cadrul serviciilor sociale cu cazare pentru adulţi şi copii, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța. Precizăm faptul că, astăzi, 15.01.2020, a avut loc vaccinarea unui număr de 263 de persoane dintre care 30 sunt angajaţi şi 233 beneficiari, protejaţi în următoarele servicii sociale cu cazare pentru adulţi cu dizabilităţi, respectiv: Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Armonia, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Sfântul Andrei, Centrul de Abilitare şi Reabilitare Sfântul Luca, Locuinţa Maxim Protejată Casa Aurelia şi Locuinţa Maxim Protejată Negru Vodă, toate serviciile menţionate, având sediul în oraşul Negru Vodă.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.