Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Azerbaidjan, cu ocazia concursului „Eurovision-2012”, care va avea loc în capitala Baku, asupra faptului că viza poate fi obţinută de la secţiile Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Azerbaidjan, aflate în aeroporturile internaţionale ale Republicii Azerbaidjan.
Următoarele documente sunt luate în considerare pentru eliberarea unei vize: o invitaţie oficială emisă de Comitetul de Organizare al concursului „Eurovision-2012”, un document care confirmă acreditarea în conformitate cu normele relevante ale European Broadcasting Union (EBU) sau un bilet/document care confirmă achiziţionarea biletului pentru concertele din cadrul concursului „Eurovision-2012”.
Următoarele categorii de persoane pot aplica pentru obţinerea vizelor cu ocazia concursului „Eurovision-2012”: persoanele care călătoresc în conformitate cu invitaţia oficială emisă de Comitetul de Organizare al concursului „Eurovision-2012”, precum şi participanţii sau membrii delegaţiei acreditate în conformitate cu normele relevante ale EBU – de la 15 aprilie până la 1 iunie 2012; jurnaliştii şi membrii fan-cluburilor, acreditaţi în conformitate cu normele relevante ale EBU, precum şi persoanele care au bilet pentru concertele din cadrul concursului „Eurovision-2012” – de la 10 mai până la 1 iunie 2012.
Informaţii suplimentare cu privire la normele European Broadcasting Union (EBU) sunt disponibile pe site-ul oficial al acestei asociaţii http://www.ebu.ch/.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.