La data de 2 august 2012, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, secretarul de stat pentru afaceri globale, Dan Petre, a înmânat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer doamnei Fabienne Reuter, şefa Delegaţiei Comunităţii Franceze Valonia Bruxelles şi a Regiunii Valone, cu ocazia încheierii misiunii. La ceremonie au participat reprezentanţi ai conducerii MAE, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Belgiei, şeful Antenei Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei la Bucureşti, diplomaţi şi personalităţi culturale.
Secretarul de stat Dan Petre a evocat activitatea diplomatică prodigioasă desfăşurată de şefa Delegaţiei Valonia Bruxelles în România, care a contribuit la dezvoltarea cooperării pe multiple planuri dintre ţara noastră şi Comunitatea franceză din Belgia.
Demnitarul român a subliniat, totodată, aportul semnificativ al doamnei Fabienne Reuter la consolidarea valorilor francofone în România, în particular prin contribuţia importantă la derularea programului OIF privind formarea în limba franceză a diplomaţilor şi funcţionarilor publici români şi implicarea activă în evenimentele francofone organizate de MAE şi Grupul ambasadelor, delegaţiilor şi instituţiilor francofone de la Bucureşti. În planul cooperării academice, şefa Delegaţei Valonia Bruxelles a contribuit la impulsionarea parteneriatelor dintre universităţile româneşti şi belgiene, afiliate la Agenţia Universitară a Francofoniei.