Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga, a avut astăzi, 10 iulie 2012, o întâlnire de lucru cu grupul ambasadorilor statelor arabe acreditați la București.
În cadrul discuţiilor au fost evaluate stadiul şi perspectivele relaţiilor României cu statele arabe. Evocând caracterul tradiţional al acestora, ministrul afacerilor externe a precizat că menţinerea dinamicii ascendente a cooperării româno-arabe a reprezentat şi continuă să reprezinte o prioritate a politicii externe a României.
Ministrul afacerilor externe şi interlocutorii săi au exprimat interesul atât pentru intensificarea dialogului politic, cât şi pentru consolidarea componentei economice şi comerciale a relaţiilor bilaterale, inclusiv prin creşterea nivelului investiţiilor arabe în România.
Şeful diplomaţiei române a exprimat satisfacţia pentru tendinţa ascendentă a cooperării economice româno-arabe, tendinţă reflectată, între altele, prin nivelul volumului schimburilor comerciale ale României cu ţările din regiune, care a înregistrat în anul 2011 o valoare de peste 4 miliarde de dolari, cu o creştere de peste 45% faţă de anul precedent.
Ministrul Andrei Marga a evidenţiat că unul dintre pilonii relaţiilor româno-arabe este constituit de legăturile interumane stabilite de-a lungul timpului prin prezenţa unei importante comunităţi româneşti în regiune, precum şi prin existenţa miilor de specialişti arabi formaţi în instituţiile de învăţământ din ţara noastră.
Totodată, întâlnirea a prilejuit un schimb de opinii cu privire la evoluţiile regionale. Ministrul afacerilor externe a subliniat disponibilitatea României de a oferi expertiza proprie în procesul de democratizare, construcţie şi reconstrucţie instituţională a statelor din regiune.
În ceea ce priveşte procesul de pace în Orientul Mijlociu, şeful diplomaţiei române a reafirmat susţinerea ţării noastre pentru soluţia celor două state, încurajând reluarea negocierilor directe între părţi.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.