În data de 24 iunie a.c., în jurul orei 04.00, echipajul de intervenţie din staţiunea Mamaia, a fost solicitat să acorde sprijin unei patrule mixte ce executa serviciul în zona Butoaie. Deplasându-se la faţa locului, jandarmii au identificat doi cetăţeni americani între care izbucnise un conflict. Ca urmare cei doi au fost conduşi la sediul biroului de Poliţie Mamaia, unde s-a stabilit că aceştia sunt militari din cadrul bazei militare Mihail Kogalniceanu, fapt pentru care au fost predaţi unui reprezentat al acelei unităţi.
În data de 24 iunie a.c., în jurul orei 07.30, o patrulă de jandarmi care executa serviciul în staţiunea Mamaia, zona Summerland, a intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între cinci tineri. Jandarmii şi-au declinat calitatea, i-au somat să înceteze şi au constatat că doi dintre cei implicaţi în conflict necesită îngrijiri medicale. Au solicitat un echipaj de la ambulanţă şi să fie trimis un echipaj de intervenţie din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanţa.
Echipajul de intervenţie a condus la sediul biroului de Poliţie Mamaia pe trei dintre cei implicaţi în scandal, în vederea clarificării condiţiilor care au condus la aparaţia conflictului şi luarea măsurilor legale.
Pentru siguranţa turiştilor şi în special pentru evitarea neplăcerilor pe timpul vacanţei petrecute pe litoralul Mării Negre, Jandarmeria Română sfătuieşte cetăţenii să anunţe cel mai apropiat echipaj de ordine publică dacă observă persoane cu comportament antisocial.
Pentru solicitări, cetăţenii pot apela non-stop numărul urgenţe 112.
Sîmbătă, 23 iunie ac., un echipaj de jandarmi aflat în patrulare pe strada Independenţei, din Medgidia, a observat un pachet legat cu scotch de culoare maro, transparent. Jandarmii au sesizat că pachetul are ruptă o latură şi în interior se află mii de bonuri valorice(bonuri de masă), valoarea unui tichet fiind de 9 lei.
Pe pachet era trecut la expeditor o societate din Sibiu, iar la destinatar o societate comercială din Constanţa. Deasemenea acesta mai avea inscripţionată şi o firmă de curierat.
S-a luat legătura cu firma de curierat care a confirmat că transporta şi că a pierdut în Medgidia un pachet cu bonuri valorice de masă.
Pachetul va fi trimis la sediul I.J.J. Constanţa şi va fi predat pe bază de proces verbal firmei de transport.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.