CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie 2016, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2016-2017, care va fi valabil până la data de 9 decembrie 2017.
Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea graficelor de circulație şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, în limita resurselor disponibile.
Zilnic se vor afla în circulaţie între 1200 și 1300 de trenuri, în funcție de perioada din an:
Trenurile Zăpezii circulă din 11 decembrie către destinații montane: Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng). În zilele de weekend biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.
În plus, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi.
Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2017 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa își vor menține duratele reduse de parcurs, de aproximativ 2 ore.
*Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.
Se introduc în circulație noi trenuri cu durate de parcurs reduse de la București către: Suceava și Cluj Napoca. Timpii de mers sunt mai mici cu aproximativ o oră: Suceava, respectiv două ore: Cluj-Napoca. De exemplu un tren InterRegio București Nord – Cluj Napoca va face aproximativ 9 ore și 40 de minute, față de 10 ore și 40 de minute. Un tren InterRegio București Nord – Suceava va face 5 ore și 40 de minute, față de 6 ore și 52 de minute. La fel și trenurile de întoarcere.
Trenuri pentru studenți: Pe ruta Bacău – Pașcani – Iași și retur vor circula noi trenuri, cu plecare duminica de la Bacău și vinerea de la Iași. Trenurile Studenției vor prelua fluxul mare de studenți din Centrul Universitar Iași.
Trenuri pentru navetiști: Pentru cei care fac naveta pe Valea Prahovei se introduce un nou tren InterRegio de la Brașov, cu sosire în București la ora 07:30.
Pentru pasagerii din zona Țăndărei, Slobozia Veche și Fetești se introduc noi trenuri cu legături către București și Constanța:
2 trenuri Regio pe ruta Fetești – Slobozia Veche și retur
6 trenuri Regio pe ruta Țăndărei – Slobozia Veche și retur
2 trenuri InterRegio pe ruta București Nord – Slobozia Veche și retur
Trenuri către aeroport: Zilnic, la cadență de aproximativ o oră, va exista legătură feroviară București – Aeroport și retur.
Reduceri tarifare: Pe lângă facilitățile acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (de ex. elevi, studenți, pensionari etc), CFR Călători oferă o serie de reduceri tarifare (vezi anexă). Distribuția de bilete se asigură prin următoarele canale : online, staţii, agenţii, automate de vânzare și distribuitori autorizați cu care există parteneriate de vânzare bilete.
Traficul internațional: Şi în anul 2017, pasagerii vor putea să călătorească în afara țării zilnic, cu trenuri directe din București Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) și Budapesta (de la 29 Euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia și Salonic. Din Viena există posibilități de călătorie către orice destinație europeană. De asemenea, oferta de transport internațional include trenuri zilnice directe către Budapesta și din: Timişoara, Brașov, Târgu Mureș și Cluj-Napoca.
Începând din data de 11 decembrie 2016, CFR Călători va introduce o nouă ofertă comercială City Star Germania pentru călătoriile către Germania. Din 1 ianuarie 2017, pentru oferta Interrail Pass (abonament valabil în toată Europa sau pe o anumită țară din Europa), limita maximă de vârstă la tânar se va modifica de la 26 la 28 de ani.
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2016-2017” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 14 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.