În săptămâna 6-10 aprilie 2015, Scoala Altfel, să știi mai multe, să fii mai bun 2015”, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ Constanța își deschide porțile pentru a fi vizitat de elevii școlilor constănțene. Activitatea institutului va fi prezentata pe înțelesul elevilor, pentru a le atrage atenția asupra nevoii de protejare a mediului marin. Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate.
Tematica din 2015 este „Învață să protejezi Marea Neagră de asaltul deșeurilor!“. Cantități uriașe de plastic și alte deșeuri ajung zilnic în mări și oceane, ca urmare a producției și consumului nesustenabil, slabei gestionări a deșeurilor și lipsei de conștientizare a populației. Un prim pas este tocmai educarea tinerei generații pentru reducerea poluării. În decursul acestei săptămâni, se va pune accentul pe dialogul interactiv și implicarea elevilor în discuții, pentru a crește gradul de conștientizare a problematicilor ce țin de protecția mediului, în general, și poluării mediului marin, în mod special.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.