Doua zile, joi, 29 noiembrie si respectiv, vineri, 30 noiembrie, doua concerte in doua orase diferite, Zaragoza si respectiv Madrid / Alcala de Henares, concerte care se vor transforma cu siguranta in petreceri nebune, cum numai ai nostri stiu sa faca … cam asa s-ar putea scrie in cateva cuvinte cum vor petrece romanii din Spania, anul acesta, “Ziua Nationala a Romaniei”.
Si pentru ca este vorba de petrecere, nu putea sa lipseasca muzica buna de acasa. Ionica Morosanu va fi acolo pentru a pune lucrurile in ordinea care se cuvine si a aduce folclorul romanesc mai aproape de o parte importanta a publicului lui, chiar daca vorbim de 3000 de kilometri departare. Pentru doua zile, Ionica Morosanu va muta Romania pe meleagurile spaniole, cel putin din punct de vedere muzical pentru ca pe 29 noiembrie, de la 18.30, va canta alaturi de romani din Zaragoza iar pe 30 noiembrie, de la 19.00 alaturi de cei din Madrid.
Concertele sunt organizate de Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni, in colaborare cu Asociatia “Rumanos Sin Fonteras” si sunt parte a turneului “Cantec mandru romanesc”, turneu care a luat numele primului album semnat Ionica Morosanu, album ce va fi lansat undeva in prima parte a lui 2013. Ionica va canta in cele doua concerte o mare parte dintre piesele de pe acest material. Bineinteles, nu va lipsi “Arde-l-ar focul de pat”, primul single extras spre promovare, piesa lansata online la sfarsitul saptamanii trecute.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.