Cu prilejul Referendumului pentru modificarea Constituției, din 6-7 octombrie 2018, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a îndemnat la vot pe toți cei ce au conștiința că familia se bazează pe căsătorie doar dintre un bărbat și o femeie.
Textul integral al declarației:
„Iată, Mântuitorul Hristos din nou ne cheamă la înțelepciune. Această chemare a Bisericii și a creștinilor conștienți de valoarea învățăturilor lui Dumnezeu ne îndeamnă pe noi să vă chemăm pe 6 și 7 octombrie la Referendumul pentru familie.
Mântuitorul a avut grijă de familie. Prima Sa minune o face când se întemeiază o familie și familia este alcătuită din bărbat și femeie. Ne pare rău că mulți au deviat de la acest adevăr fundamental și consideră că familia poate fi înțeleasă și altfel. Nicidecum nu poate fi familie o însoțire a două persoane de același sex întrucât acest păcat este combătut de însuși Mântuitorul Hristos, de Sfinții Apostoli. Este combătut din Vechiul Testament. Pentru acest păcat Dumnezeu a pierdut cetățile Sodoma și Gomora.
De aceea, ca să avem un neam cu sănătate, cu credință, cu așezare duhovnicească, un neam care să slujească lui Dumnezeu, să se perpetueze în mod firesc, trebuie să avem familie.
Vă chemăm pe 6 și 7 octombrie să apărăm familia alcătuită din bărbat și femeie și această chemare este o datorie sfântă la care vă îndemnăm să veniți. Cine nu mărturisește adevărul dumnezeiesc se situează în afara lui Dumnezeu și în afara conștiinței sale. Cred că orice om cu conștiința trează înțelege ce este adevărat și ce este minciună, ce este bun și ce este rău, ce este lumină și ce este întuneric.
Să venim cu toții la lumină. Să mărturisim adevărul despre familie, care să ne aducă nouă tuturor eliberare în conștiința noastră, că ne-am făcut datoria fața de Dumnezeu, față de Biserică, față de neam și față de țară.
Dumnezeu să ne ajute tuturor, vă îmbrățișăm cu dragoste părintească pe toți care veniți la adevăr și la lumină! Amin!”
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.