Arhiepiscopul Tomisului a oficiat, vineri, o slujbă la Catedrala Arhiepiscopală după sancţiunea primită din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. El a ţinut apoi slujba de Sfinţire Mică a Apei, după care i-a stropit cu apă sfinţită pe cei prezenţi.
ÎPS Teodosie a fost aşteptat şi de jurnalişti, care au dorit să îl întrebe despre deciziile luate de Sfântul Sinod în ceea ce îl priveşte. Arhiepiscopul Tomisului nu a făcut declaraţii, iar la un moment dat a intrat în Catedrala Arhiepiscopală, însoţit de câţiva credincioşi, iar apoi uşile acesteia au fost închise, scrie news.ro.
Arhiepiscopul ieşit apoi în faţa catedralei unde se aflau mai multe butoaie cu apă pe care le-a sfinţit, după care Arhiepiscopul Tomisului i-a stropit pe cei prezenţi cu apă sfinţită.
Patriarhul Daniel l-a sancționat pe Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, după ce Cancelaria Sfântului Sinod a sesizat faptul că Arhiepiscopul Tomisului „dă dovadă de nerespectare a hotărârilor sinodale”. Concret ÎPS Teodosie a fost aproape complet izolat și nu mai are voie să oficieze Liturghia în alte eparhii, până când nu va renunța la rostirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare și nici nu poate invita alți preoți care să vină să slujească la Constanța.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.