În ultimele 48 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În intervalul menţionat, au fost constatate 4 infracţiuni astfel:
Iranieni reţinuţi la frontiera cu Bulgaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut două persoane de sex masculin care trecuseră ilegal în România pe jos, pe la ” frontiera verde” cu R. Bulgaria.
În data 21.09.2012, în jurul orei 05.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat în apropierea localităţii Vama Veche două persoane care nu justificau prezenţa în zonă la acea oră.
Cei doi bărbaţi cu vârsta de 24 ani, respectiv 32 ani, au declarat că sunt cetăţeni iranieni şi doreau să ajungă în spaţiul Schengen.
Celor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.
Pistol cu gaze şi cartuşe descoperite în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche o persoană de sex feminin din R. Moldova care a încercat să întroducă în ţară un pistol cu gaze şi 10 cartuşe..
În data de 23.09.2012, în jurul orei 16.20, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Vama Veche au verificat pe sensul de intrare în ţară un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în R. Moldova.
La controlul bagajelor personale ale unui pasager de sex feminin din R. Moldova, în vârstă de 52 ani, au fost găsite ascunse un pistol cu gaze marca „Ekol Volga” şi 10 cartuşe calibru 9 mm.
Persoana în cauză a declarat faptul că a achiziţionat arma şi cartuşele de la un magazin din localitatea Burgas din R. Bulgaria.
Armele şi muniţia, evaluate la aproximativ 100 lei, au fost ridicate în vederea confiscării şi vor fi predate în vederea continuării cercetărilor la serviciul specializat din cadrul I.P.J. Constanţa.
Persoana în cauză va fi cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 141 din Legea 295/2004 raportat la art. 279 Cod Penal.
Aproximativ 170 de kilogame de peşte confiscate
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, în urma cărora au identificat trei cetăţeni români care transportau cu două autoturisme cantitatea de 168 kilograme de peşte fără documente justificative.
În data de 22.09.2012, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Pardina au verificat pe comunicaţia Tudor Vladimirescu – Chilia Veche un autoturism marca Peugeot, în care se aflau B.G. de 33 ani şi I.V. de 44 ani, domiciliaţi în mun. Buzău.
În interiorul autoturismului a fost găsită cantitatea de 100 kilograme de peşte pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
În data de 21.09.2012, în jurul orei 09.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea l-au identificat pe raza localităţii Niculiţel pe P.I. de 66 ani, domiciliat în localitatea Parches (jud. Tulcea), care transporta cu un autoturism marca Opel Asta cantitatea de 68 kilograme peşte.
Cantitatea de peşte, evaluată la aproximativ 186 lei, a fost ridicată în vederea confiscării şi predată spre valorificare unor societăţi comerciale de profil.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de transport a peştelui fără a poseda documente legale, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64, lit. j din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.
Purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă
Agent principal de poliţie
Marius Ovidiu NICULESCU
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.