Cea de-a treia seară a Festivalului „Callatis” a reunit în Portul Turistic din Mangalia atât turişti şi localnici, cât şi numeroşi români din afara ţării veniţi să-şi susţină aspirantele la titlul de Miss Diaspora. La eveniment, a fost prezent şi primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, care a urmărit din public, alături de familie şi locuitorii oraşului, manifestările din cadrul festivalului desfăşurate sub deviza ”România, dragostea mea”. Concursul Miss Diaspora 2013 a fost conceput în urmă cu treisprezece ediţii ca o modalitate de promovare a României ca destinaţie turistică şi a fost adresat tinerelor de origine română din diaspora. Dintre cele 22 de finaliste selecţionate de asociaţiile româneşti din 15 ţări au continuat competiţia pentru titlul Miss Diaspora 2013, 16 concurente din 11 ţări. Frumoasele românce stabilite în ţări precum: Italia, Spania, Ucraina, Olanda, Republica Moldova sau Austalia au avut de trecut câteva probe de foc prin care şi-au etalat în faţa unui juriu specializat atât frumuseţea, cât şi inteligenţa şi aptitudinile. Din juriu au făcut parte regizorul Cristian Mihăilescu, soprana Felicia Filip, fondatorul Agenţiei de presă pentru Românii de pretutindeni, Ionela Vanrees Zota, designerul-care a asigurat vestimentaţia concurentelor-Agnest Toma şi alţii. După ce s-au făcut cunoscute în faţa publicului şi a juriului, fiecare dintre cele 16 concurente, au avut de trecut proba dansului popular, pe cea de promovare şi aptitudini. După aceste probe doar zece concurente au fost alese drept finaliste, nu înainte de a depăşi proba de aptitudini, unde au ales să cânte, să danseze sau să deseneze. După voturile de pe Realitatea.Net şi Facebook şi implicit cel al juriului, concursul de Miss Diaspora 2013 a fost adjudecat de Izabela Stăncicu-Spania, care a câştigat şi titlul de Miss Popularitate. Frumoasa româncă locuieşte de 9 ani în Spania, a participat la mai multe şedinţe foto profesionale şi a dorit să se înscrie în acest concurs pentru a demonstra că este o luptătoare şi câştigătoare în tot ceea ce îşi propune. Pe locul al II-lea şi al III-lea s-au situat Dragana Belic-Serbia, respectiv Cristina Pantea-Ucraina, la egalitate cu Andreea Pancea-Italia. Alte premii în cadrul concursului au fost cel de Intermiss Diaspora, obţinut în urma votului celorlalte concurente, de către Diana Albu-Austria şi un alt premiu de popularitate câştigat de Cristina Pantea. Pe scena plutitoare, au concertat Felicia Filip, Gheorghe Gheorghiu, Ovidiu Comornic, George Rotaru şi Gloria, dar şi Alina Dragomir, Ioana Bărbuliceanu şi Timpuri Noi. Din seara Miss Diaspora nu au lipsit momentele de dans ţigănesc, spre încântarea publicului, susţinute de Ansamblul „Cireşica”, pe muzica cântată de vedeta TV, Mirela Pană. În ultima seară a Festivalului „Callatis” intitulată „Fanomania” vor evolua Mihai Marginean & The Band, Whats UP, Shift, Letiţia Moisescu şi mulţi alţii.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.