Un echipaj de jandarmi a intervenit la Cernavodă cu ajutorul unei bărci, duminică 30 iunie a.c., între orele 12:00 – 14:30, pentru evacuarea a patru persoane care au fost surprinse de şuvoaiele de apă care s-au format în urma căderilor de precipitaţii.
În urma unor ploi torenţiale care au durat câteva ore s-au format şuvoaie, care au inundat centrul localităţii. Deoarece apa a atins aproximativ un metru adîncime şi s-au format curenţi periculoşi, singura modalitate de evacuare a acestor persoane blocate în interiorul casei şi a unui magazin, se putea face numai cu ajutorul unei bărci. Jandarmii au intervenit pentru evacuarea a trei persoane, respectiv o femeie de 84 de ani, pe strada Canalului şi două tinere, de 22 şi 32 de ani.
Deasemenea militarii au scos din apă o persoană de 52 de ani, Florin C., pe strada Daciei care se afla în şoc hipotermic. A fost chemată la faţa locului o ambulanţă care l-a transportat Spitalul Orăşenesc Cernavodă pentru acordarea sprijinului medical de specialitate.
Ulterior jandarmii au participat la evacuarea bunurilor din trei magazine afectate de apele pluviale şi la evacuarea unei locuinţe particulare.
„Geanta, uituca, jandarmul şi salvamarul”
Sâmbătă, 29 iunie a.c., ora 14.40, plt. maj Moraru Ştefan, plt Iuscenco Florin, subofiţeri din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflaţi în patrulare în staţiunea Vama Veche au fost sesizaţi de un salvamar că pe plajă se află o poşetă de culoare verde. În prezenţa acestuia au trecut la inventarierea bunurilor din poşetă. În interiorul acesteia au găsit o carte de identitate, o cheie de cameră hotel, chei de domiciliu şi obiecte de cosmetică şi mai multe cărţi de vizită.
Jandarmii au sunat la un număr de telefon de pe cartea de vizită, iar 30 de minute mai târziu, Laura S., de 29 de ani, din Câmpulung, judeţul Argeş şi-a recăpătat bunurile după semnarea procesului verbal. Aceasta le-a mulţumit jandarmilor şi le-a spus că a a uitat geanta pe plajă.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.