Consiliul Județean Tulcea participă, în perioada 15 – 18 februarie 2024, la ediția cu numărul 48 din cadrul Târgului de Turism al României, ediția de primăvară, organizat în pavilionul expozițional B2 din incinta complexului Romexpo, București.
Tematica acestei ediții implică o nouă abordare, cu accent educativ asupra protejării și conservării naturii, evidențiind în special promovarea turismului lent și a ecoturismului, sub deviza „Județul Tulcea – tradiție în armonie cu natura”.
Astfel, îi invităm alături de noi pe operatorii economici interesați de promovarea destinației turistice la nivel național și, totodată, îi invităm pe vizitatori să descopere la stand o mică parte din frumusețea județului Tulcea, precum și oferte early booking pentru sezonul turistic din acest an.
„Ineditul județului Tulcea față de alte destinații turistice este bineînțeles, perla coroanei, Delta Dunării, un loc unic, un tărâm de poveste și o destinație de care te îndrăgostești de la prima vedere. Îmi doresc ca, prin participarea la acest târg de turism, să venim în sprijinul operatorilor economici care știu să promoveze ce avem noi mai frumos și, mai mult decât atât, să venim în întâmpinarea turiștilor cu o ofertă turistică greu de refuzat și experiențe inedite în oricare anotimp din an. Avem Dunăre, avem mare, avem Deltă, avem cei mai vechi munți, avem cetăți medievale și un popor multicultural cu o colecție de tradiții și obiceiuri străvechi, obiective de neratat pentru turiștii din țară și de peste hotare”, susține Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea.
Pe parcursul evenimentului, vizitatorii se vor bucura de momente artistice oferite de ansambluri folclorice tradiționale și grupuri vocale ale minorităților etnice din județul Tulcea. De asemenea, aceștia pot degusta tradiționalele preparate locale și vinuri dobrogene oferite de cunoscuți producători locali.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.