La Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanţa, în Sala Polivalentă, elevii participanţi la Concursul Naţional pentru liceeni EUROSCOLA, ediţia a VII a, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Ministerul Educaţiei au simulat sesiunea în plen a Parlamentului European. La activitate au participat 150 de elevi din clasele IX-XI. Membrii proiectului sunt 24 de elevi clasele IX A, X C, XI B – coordonați de prof. drd. Anamaria Ciobotaru, prof. Carmen Florescu și prof. Cristina Gîlă. Au fost invitati la dezbaterea plenară reprezentanti ai Consiliului Judetean, AJOFM, Primăria Constanta, Universitatea „Ovidius”. Elevii vor dezbate pe baza propunerii legislative iniţiate de Comisia Europeană, comunicare trimisă Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European, Comitetului Regiunilor: pe tema ÎMPREUNĂ PENTRU TINERII EUROPEI. APEL LA ACŢIUNE PENTRU COMBATEREA ŞOMAJULUI ÎN RÂNDUL TINERILOR.(COM/2013/0447 final). Raportorul Comisiei parlamentare permanente „Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale” a prezentat rezultatele analizei propunerii legislative iar reprezentanţii grupurilor parlamentare au adresat interpelări în plen și raportorul a răspuns.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.