O expoziţie foto, mai multe evenimente de diseminare a cunoaşterii despre natură, istorie, ştiinţă, un uimitor moment 3D găzduit de AFI Cotroceni şi o binemeritată seară de gală pentru prietenii National Geographic marchează la început de mai cei 125 de ani de existenţă ai ediţiei internaţionale şi cei 10 anişori ai National Geographic România.
UPC România s-a alăturat National Geographic și susține evenimentele acestei săptămâni aniversare, în calitate de partener.
“Susținerea acestei serii de evenimente National Geographic se încadrează natural în strategia noastră. Recent am lansat campania Descoperă ceva extraordinar în fiecare zi, prin care îi invităm pe români să afle zi de zi lucruri noi cu ajutorul tehnologiei digitale de la UPC. Credem că este foarte important să fii curios și să explorezi în permanență, iar săptămâna aniversară National Geographic se aliniază perfect cu inițiativele noastre”, declară Ariana Badin, director Comunicare, Marketing și PR UPC România.
Revista National Geographic s-a născut din iniţiativa unor exploratori şi cercetători cu viziune de a răspândi cunoştinţele geografice în rândul publicului larg. După un secol şi un sfert de existenţă, în care a determinat generaţii întregi să aibă grijă de planetă, NG se află în continuare în fruntea educatorilor.
Primii care semnalizează marile probleme ale lumii – încălzirea globală, criza petrolului, a alimentelor, a apei, explozia demografică – primii care luptă, prin conştientizare, împotriva despăduririlor, a poluării, a risipei, dar şi a intoleranţei şi discriminării, jurnaliştii, fotografii şi editorii NG invită acum publicul din România să sărbătorească alături de ei.
Şi să sărbătorească aflând lucruri noi, pentru că deviza noastră este
CUNOAŞTE LUMEA ŞI O VEI SCHIMBA.
Deoarece noua temă majoră a NG, anul acesta, este explorarea, putem fi cu toţii exploratori, deschizându-ne mintea spre marile întrebări ale timpului nostru. Publicul e invitat pe 7 mai să vadă o defilare a faunei sălbatice din România – o lecţie de conservare fără cuvinte, pe 9 mai la o lecţie pasionantă de istorie dacică, cu poveşti de la specialişti şi cu film (un alt fel de documentar despre daci, producţie SUA), iar pe 10 mai la o dezbatere ştiinţifică alături de mari nume româneşti din cercetarea de ultimă oră.
Şi pentru un final de neuitat, între 10 – 12 mai 2013 un spectacol Augmented Reality va introduce publicul chiar în mijlocul delfinilor, dinozaurilor şi altor fiare de temut.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.
Δ
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Copyright © InfoPress.Tv 2010 - 2023. Toate drepturile rezervate autorului.